BBC se implică în demascarea ştirilor false. “Nu putem edita tot ce apare pe internet, dar nici nu putem sta deoparte"

BBC urmează să desemneze o echipă care să monitorizeze şi demascheze ştirile care răspundesc informaţii false în mod deliberat pe reţelele de socializare, relatează Gândul.

604 afișări
Imaginea articolului BBC se implică în demascarea ştirilor false. “Nu putem edita tot ce apare pe internet, dar nici nu putem sta deoparte"

BBC se implică în demascarea ştirilor false. “Nu putem edita tot ce apare pe internet, dar nici nu putem sta deoparte" (Imagine: mashable.com)

În contextul îngrijorărilor survenite în spaţiul public cu privire la creşterea numărului de informaţii false, distribuite în mediul online, redactorul-şef, James Harding, i-a comunicat echipei sale că BBC va juca un rol în combaterea minciunilor, distorsionărilor şi exagerărilor din social media.

Procesul de monitorizare şi implicare ar urma să fie unul permanent, demarat de un grup care va urmări să identifice ştirile false, răspândinte larg pe reţelele de socializare.  

"BBC nu poate edita tot ce apare pe internet , dar nici nu putem să stăm deoparte. Vom verifica tot ce va deveni viral pe Facebook, Instagram şi alte reţele de socializare. Lucrăm cu cei de la Facebook, în mod particular, pentru a vedea cum putem fi cât mai eficienţi. Unde vom vedea poveşti încropite fals, în mod deliberat, prezentate sub formă de "ştiri", vom publica o "Verificare a Realităţii" care va demonstra contrariul, care va fi mai mult decât un serviciu public. Vrem să devină foarte popular. Ţintim să poată fi utilizată formula de către formatele - online, tv şi radio", a declarat James Harding, citat de gandul.info.

Echipa de la BBC, care va coordona acest demers, se va concentra pe conţinutul care este, în mod vizibil, fabricat cu intenţia de a induce în eroare publicul că a fost produs de o agenţie de presă recunoscută pentru calitatea informaţiei promovate.

Decizia de combatere a ştirilor false vine într-un context sensibil, în care au loc numeroase dezbateri cu privire la veridicitatea informaţiei care circulă în mediul online. Accentul pe care BBC vrea să îl pună în combaterea informaţiilor false, distribuite pe reţelele de socializare, face parte dintr-un amplu demers al postului britanic de televiziune de a "încetini" realizarea materialelor jurnalistice, pentru a apela mai mult la analiză şi expertiză.

În acest sens, Harding a declarat că postul a fost sufocat de ştiri în 2016 pentru că întreaga lume trăieşte "într-o perioadă de instabilitate".

"Trebuie să explicăm şi ceea ce conduce la apariţia ştirilor. Avem nevoie de mai multă profunzime în tratarea lor - date, investigaţii, analize, expertize - pentru a explica mai bine lumea în care trăim", a spus Harding. 


 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici