Cuminţenia Pământului: Peste 10.000 euro strânşi în 24 ore de la lansarea donaţiei prin sms pentru

Ministrul Culturii Corina Şuteu a anunţat sâmbătă pe pagina sa oficială de Facebook că în 24 de ore de la lansarea campaniei de donaţiei pentru "Cuminţenia Pământului" prin SMS s-au strâns peste 10.000 de euro. Ministrul încurajează românii să doneze în continuare.

2292 afișări
Imaginea articolului Cuminţenia Pământului: Peste 10.000 euro strânşi în 24 ore de la lansarea donaţiei prin sms pentru

"Peste 10.000 euro s-au strâns în doar 24 de ore de la lansarea donaţiei prin SMS. Scrieţi "brancusi" la 8833 şi contribuiţi cu 2 euro la subscripţia pentru "Cuminţenia Pământului".", a scris sâmbătă Corina Şuteu pe pagina sa oficială de Facebook.

Donaţii de câte doi euro pentru achiziţia sculpturii "Cuminţenia Pământului" a lui Constantin Brâncuşi se pot face, începând de pe 22 iulie, şi prin SMS, a anunţat Ministrul Culturii, Corina Şuteu, prin pagina sa de Facebook.

În câteva ore au fost trimise peste 800 de SMS-uri, potrivit informaţiilor de pe site-ul donatie.ro.

De asemenea, unul din şase participanţi ai festivalului Electric Castle a donat pentru "Cuminţenia Pământului", potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Facebook dedicată campaniei, numărul total al donatorilor din cadrul festivalului EC 2016 fiind 7.920.

Totodată, teledonul pe care TVR a anunţat că îl va organiza va avea loc pe 18 septembrie şi va avea o durată de opt ore, potrivit informaţiilor Televiziunii Române. TVR nu a anunţat deocamdată personalităţile care vor fi prezente la acest eveniment tv de strângere de fonduri.

Campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia pământului", lansată de Guvenul României şi Ministerul Culturii, se va derula până pe 30 septembrie, suma totală care trebuie strânsă fiind de şase milioane de euro.

Până la data de 15 iulie s-au strâns 306.773 de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici