Filmul "Silence" de Martin Scorsese. Premieră în Vatican cu 400 de preoţi

Ultimul film al regizorului Martin Scorsese, intitulat "Silence", va avea premiera marţi, în Vatican,unde cineastul va fi întâmpinat de un sobor de 400 de preoţi, care vor participa la proiecţia lungmetrajului ce prezintă martirajul iezuiţilor în Japonia secolului al XVII-lea,informează The Guardian.

3019 afișări
Imaginea articolului Filmul "Silence" de Martin Scorsese. Premieră în Vatican cu 400 de preoţi

Filmul "Silence" de Martin Scorsese. Premieră în Vatican cu 400 de preoţi

Papa Francisc nu este aşteptat la proiecţia în premieră a filmului "Silence", în regia lui Martin Scorsese, însă cineastul are invitaţi 400 de preoţi care vor viziona filmul cu o durată de 159 de minute, transmite The Guardian. Informaţiile din presă sugerează că Martin Scorsese ar putea avea cu Papa Francisc o întredevedere privată.

Trailer-ul filmului "Silence", în regia lui Martin Scorsese, un studiu cinematografic despre misionarii iezuiţi din Japonia secolului al XVII-lea a fost lansat, cu o săptămână înaintea premierei ce se va desfăşura la Vatican.

O adaptare a romanului lui Shusako Endo, filmul "Silence", în regia lui Martin Scorsese, prezintă povestea unor călugări portughezi iezuiţi din secolul al XVII-lea, care sunt persecutaţi şi torturaţi în timpul misiunii de evanghelizare în zonele izolate ale Japoniei.

Rolurile principale sunt jucate de Liam Neeson, Andrew Garfield şi Adam Driver.

Garfield şi Driver se pregătesc pentru periculoasa lor călătorie în căutarea mentorului lor, interpretat de Liam Neeson; o dată ajunşi în Japonia, călugării sunt roşi de îndoială în privinţa convertirii japonezilor. Trailerul insistă asupra practicii japoneze de executare a creştinilor prin răstignire, inclusiv metoda de tortură mizuharitsuke sau crucificarea în apă. Scorsese are un destin faimos în ceea ce priveşte relaţia cu religia creştină. Regizorul a intenţionat să devină preot catolic, înainte de a deveni cineast. Acest impuls religios a fost redat în mod direct şi autentic în unele dintre filmele sale, cum ar fi "The Last Temptation of Christ" şi "Kundun", dar şi subtil în filme precum "Mean Streets", "Bringing Out the Dead şi "Gangs of New York".

Trailerul: 

Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Taurul furios/ Raging Bull" (1980) şi "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum "Bandele din New York/ Gangs of New York" (2002), "Aviatorul/ The Aviator" (2004), "Hugo" (2011) şi "Lupul de pe Wall Street" (2013).

Martin Scorsese, în vârstă de 74 de ani, a primit şi 12 nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul "Cârtiţa/ The Departed".

Filmul "Silence" va fi lansat pe 23 decembrie în Statele Unite ale Americii, pe 1 ianuarie în Marea Britanie şi pe 16 februarie în Australia.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici