OSCAR 2014: "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, eligibil pentru o nominalizare la premiul pentru film străin

Lungmetrajul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.

574 afișări
Imaginea articolului OSCAR 2014: "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, eligibil pentru o nominalizare la premiul pentru film străin

OSCAR 2014: "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, eligibil pentru o nominalizare la premiul pentru film străin

Nominalizările pentru categoria "cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza" vor fi anunţate pe 16 ianuarie 2014.

Până atunci, lista candidaturilor considerate eligibile a fost finalizată şi cuprinde un număr record de 76 de propuneri.

Dintre aceste propuneri, până la jumătatea lunii ianuarie vor fi alese nouă filme, urmând ca pe 16 ianuarie să fie anunţate cele cinci nominalizări.

Indie Wire notează că printre candidaturile considerate eligibile se numără filmele propuse de Iran ("The Past", de Ashgar Farhadi, care a câştigat în urmă cu doi ani premiul acestei categorii, cu "A Separation"), Franţa (Gilles Bourdos - "Renoir"), Chile (Sebastian Lelio - "Gloria"), Canada (Louise Archambault - "Gabrielle"), Japonia (Yuya Ishii - "The Great Passage"), Italia (Paolo Sorrentino - "The Great Beauty"), Belgia (Felix van Groeningen - "The Broken Circle Breakdown"), Hong Kong (Wong Kar-wai - "The Grandmaster") şi Arabia Saudită (Haifaa al-Mansour - "Wadjda").

Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost acordat peliculei "Amour", regizată de austriacul Michael Haneke.

Lungmetrajul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin 2013 şi a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria "cel mai bun film străin".

"Poziţia copilului", cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010).

Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Cea de-a 86-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Ceremonia va fi difuzată în Statele Unite ale Americii de postul ABC şi va fi găzduită de actriţa de comedie Ellen DeGeneres.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici