Povestea de succes anului, la ICEEfest: “eMag: de la zero la un miliard de euro”

Jucătorii consacraţi, antreprenorii sau oamenii de marketing din domeniul e-commerce au câteva argumente importante pentru care vor participa la ICEEfest în acest an: o prezentare mai puţin obişnuită a eMag, discuţii aprofundate despre vânzări online folosind Google şi Facebook dar şi workshopuri intensive cu experţi internaţionali independenţi cunoscuţi.

289 afișări
Imaginea articolului Povestea de succes anului, la ICEEfest: “eMag: de la zero la un miliard de euro”

Povestea de succes anului, la ICEEfest: “eMag: de la zero la un miliard de euro”. Plus: workshopuri dedicate e-commerce cu experti internationali si cu “giganţii” Google si Facebook

Cel mai important eveniment din Europa Centrală şi de Est dedicat Internetului, lansează în 2015 un nou concept: “I CEE the stars” - povestea de succes a unui proiect care a pornit din CEE şi a reuşit la nivel regional sau global. In 2015, momentul este dedicat eMag.

ICEEfest celebrează, incepand din acest an, ideea de bază a festivalului: cum jucătorii din pieţele emergente pot face diferenţa în afaceri la nivel regional şi global? Anul acesta, povestea de succes se concentrează asupra eMag şi a lui Iulian Stanciu, antreprenorul care a jucat un rol major în povestea companiei”, se arata pe site-ul festivalului.

Iulian Stanciu va sustine o prezentare, urmata de o sesiune de intrebari si raspunsuri. Omul de afaceri e cunoscut ca antreprenor de success si in alte domenii, cel mai recent exemplu de proiect initiat de el fiind “Beraria H” (care s-a propulsat direct pe locul 1 topul horeca, in Bucuresti, la doar un an de la lansare).

In plus, reprezentanţii companiilor care fac vânzări online pot afla, de la specialişti intenationali recunoscuti în domeniu, precum si de la “gigantii internetului”, cum să creasca vanzarile folosind online-ul.

Ivan Imhoff (“House of Kaizen”) şi Lukasz Zelezny (“uSwitch”) - doi dintre cei mai apreciati speakeri din Europa in domeniul e-commerce - vor participa la un workshop amplu, ”The performance marketing experts”, care va avea loc în cea de-a doua zi a festivalului, in 12 iunie. Lukasz Zelezny îi va învăţa pe cei prezenţi cum să facă SEO şi social media ”like a boss”, în timp ce Ivan Imhoff le va spune celor prezenţi că, atunci când vine vorba de optimizarea ratei de conversie a unei campanii, ”Totul este psihologic” - o analiza profunda a mecanismelor care influenteaza amatorii de cumparaturi online.

In plus, giganţii Facebook şi Google vor susţine, prin reprezentantii lor la festival, două workshopuri intensive. Expertii Facebook vor vorbi despre ”Performance Marketing in a Multi-Device World” (“Marketing de performanţă într-o lume cu multiple dispozitive”), la care vor participa Mert Canli, Regional Product Marketing Manager Facebook, Rustam Ziganshin, Agency Partner CEE Facebook şi Robert Bednarski, Head of CEE la Facebook.

Tot în a doua zi a festivalului, Google va susţine workshopul ”Video and mobile: the two winning strategies in online performance” (“Video şi mobil, cele două strategii câştigătoare pentru performanţa în online”), la care vor participa Julia Karr, Branding Expert Google US, şi Oana Dumitrescu, Analytical Lead, Google România.

ICEEfest – Interactive Central and Eastern Europe Festival – e organizat de ThinkDigital, in parteneriat cu Orange. Masina oficiala este Toyota Hybrid. Bilete si agenda completa se gasesc pe site-ul oficial, www.ICEEfest.com.

IMPORTANT: Jucatorii din domeniul eCommerce care doresc sa participe exclusiv la a 2-a zi a festivalului pot cere acest lucru via e-mail: tickets@thinkdigital.net

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici