Băsescu: Guvernul Boc a rezolvat problemele de fond ale României într-o perioadă extrem de dificilă

Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit, joi seară, în discursul de la depunerea jurământului de către miniştrii Cabinetului Ungureanu, membrilor Guvernului lui Emil Boc "pentru că au rezolvat problemele de fond ale României într-o perioadă extreme de dificilă".

Băsescu: Guvernul Boc a rezolvat problemele de fond ale României într-o perioadă extrem de dificilă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

El a subliniat că fiecare dintre miniştrii Cabinetului Boc nu e perfect şi au avut şi neîmpliniri, dar au fost oameni care şi-au "asumat riscul" într-un moment dificil şi au făcut reforme pe care "niciun guvern nu a avut curaj să şi le asume în timp de creştere economică".

Potrivit preşedintelui Băsescu, Emil Boc şi miniştrii acestuia au ştiut că tăierile de salarii, creşterea TVA şi disponibilizările masive din administraţia publică sunt măsuri care nu le vor aduce voturi, însă au "pus interesul naţional mai presus de interesele de partid".

"Au fost oameni politici care şi-au asumat responsabilitatea trecerii României prin criză, care au pus interesul naţional mai presus de interesele de partid, mai presus de interesele fiecăruia dintre ei ca oameni politici. Şi ce are mai scump un om politic decât voturile şi încrederea? Nu poţi cere unui popor să înţeleagă prompt ce trebuie să facă un guvern pentru ca ţara să nu se prăbuşească. Pentru efortul extraordinar pe care Emil Boc şi echipa lui l-au depus, ţin să le mulţumesc", a spus şeful statului.

El a subliniat şi că "dacă peste câteva zile vom afla probabil că România a înregistrat în 2011 o creştere economică în jurul a 2,5% din PIB, într-o perioadă de criză economică, acest lucru se datorează în primul rând premierului Emil Boc şi echipei sale".

De asemenea, Băsescu a evidenţiat că Guvernul Boc nu s-a mulţumit doar cu măsurile necesare trecerii economiei prin criză, ci a avut ca prioritate şi modernizarea instituţiilor statului, care nu fusese un angajament al PDL în campania din 2008, ci era un angajament al său din campania prezidenţială din 2009.

"De aceea, vreau să le mulţumesc încă o dată că au ţinut cont de imperativul fundamental ca măcar parte din programul prin care un candidat câştigă Preşedinţia să fie pus în aplicare. Şi aşa au apărut Codurile pentru justiţie, Legea micii reforme, Legea pentru sistemul de promovare a magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, noile legi ale salarizării şi pensiilor, noul Cod al muncii, noua Lege a educaţiei, noua Lege a asistenţei sociale", a spus preşedintele.

El a arătat că tentativa de a încheia acest proces de modernizare cu legea sănătăţii nu a reuşit, dar "rãmâne o sarcină pentru viitorul apropiat".



comentează şi tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
BĂSESCU ,
BOC ,
COMENTARII
  • IRQ 10 feb 2012

    Romania a avut o problema mare cu vreo 200.000 de microintreprinderi si Boc le-a rezolvat si in locul lor a infiintat 5.000 pe bani publici. O alta problema de fond era longevitatea la pensionari si pentru a compensa raportul tineri/batrani am desfiintat niste spitale, cine rezista rezista.

  • un roman ignorat de deciziile politice 10 feb 2012

    Boc a rezolvat cum a zis Franks si Base. Operatia a reusit , pacientul aproape a murit . La fel cu masuri FMI au mai murit pacienti (Argentina? etc). De aia s-a revoltat lumea , nu ca i-a platit USl sau altii. Exasperarea vine din aroganta ,suficienta ,incompetenta guvrrnantilor si jaful PDL.

  • Mosu Lica 10 feb 2012

    Da! bocu' a rezolvat; fondul de ...salarii, fondul de...pensii, fondul...funciar (10% este in proprietatea arabilor!) si - mai ales - fundul...lu' base...!!!
    PS. ,,Vine, vine primavara
    Vom iesi in toata tara
    Floricele pe campie
    Si chioru' la puscarie!!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa