Bloomberg: Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depăşind rubla

Fluctuaţiile francului elveţian au devenit mai mari decât ale rublei, care a fost în ultimele 12 luni cea mai volatilă monedă din lume, după ce Banca Naţională a Elveţiei a abandonat săptămâna trecută în mod neaşteptat plafonul valutar.

3306 afișări
Imaginea articolului Bloomberg: Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depăşind rubla

Bloomberg: Francul elveţian a devenit cea mai volatilă monedă din lume, depăşind rubla

"Anunţul băncii centrale a Elveţiei a fost o surpriză majoră pentru piaţă. Există mulţi factori negativi în jurul rublei, dar în privinţa volatilităţii este posibil ca momentul cel mai dificil să fi fost depăşit", a declarat Piotr Matys, analist la Rabobank International în Londra, potrivit datelor Bloomberg.

Volatilitatea francului elveţian a atins nivelul de 261%, fiind peste cea a rublei, într-un grafic realizat de Bloomberg, după decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la cotaţia minimă de 1,2 franci/euro, care a dus la aprecierea masivă a monedei elveţiene.

Instabilitatea rublei a crescut după ce Rusia a permis în noiembrie fluctuaţia liberă a monedei, decizie care a accelerat deprecierea declanşată de prăbuşirea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale impuse din cauza conflictului din Ucraina.

În 16 decembrie, volatilitatea rublei a atins 245%, în urma deciziei Băncii Rusiei de a majora dobânda de politică monetată la 17%, pentru susţinerea monedei. Rubla continuă să fie cea mai instabilă monedă de pe pieţele emergente.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici