Bugetul Ministerului Agriculturii, avizat de comisii, cu o suplimentare de 98 milioane de lei

Comisiile parlamentare de agricultură au decis, marţi, suplimentarea cu 98 milioane de lei a bugetului Agriculturii pentru sprijinirea producătorilor agricoli, suma necesară fiind luată de la Ministerul Finanţelor, capitolul acţiuni generale.

156 afișări
Imaginea articolului Bugetul Ministerului Agriculturii, avizat de comisii, cu o suplimentare de 98 milioane de lei

Bugetul Ministerului Agriculturii, avizat de comisii, cu o suplimentare de 98 milioane de lei (Imagine: Mircea Gherase/Mediafax Foto)

Amendamentul în acest sens a fost făcut de comisiile de agricultură.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, prezent la şedinţa comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, a susţinut suplimentarea bugetului Agriculturii cu această sumă.

„Suplimentarea 98 de milioane de lei sprijin pentru producători este un amendament discutat şi cu Ministerul Finanţelor, este o sumă absolut necesară ca să ne asigurăm că, la capitolul subvenţii, absolut toate cererile, mai ales pentru motorină, vor fi acoperite de la buget, dacă nu aveam acest amendament, sumele erau acoperite la rectificarea din luna iulie”, a afirmat Constantin.

El a declarat că bugetul Ministerului Agriculturii este unul „bun” şi a spus că îi asigură pe fermieri că sunt prevăzute toate sumele necesare pentru a acoperi toate formele de sprijin în 2015.

„E un buget bun. Important este să fie fermierii mulţumiţi, să continuăm strategia pe care am început-o de aducere a sectorului agricol ca principal motor de creştere economică. Mă bucur foarte tare că am reuşit asta în ultimii ani. (...) Îi asigur pe fermieri că avem toate sumele prevăzute pentru a acoperi toate formele de sprijin în 2015 şi aici mă refer la sprijinul direct pe suprafaţă, fonduri europene şi bugetul de stat, pe motorină”, a afirmat Daniel Constantin.

El a adăugat că în buget sunt prevăzute, la capitolul personal, şi măriri de salarii pentru angajaţii din agenţiile care lucrează cu fonduri europene. „Sunt prevăzute şi la capitolul personal măriri de salarii pentru angajaţii în special din agenţiile care lucrează cu fonduri europene şi cred că sunt creşteri binemeritate”, a spus ministrul Agriculturii.

Constantin a mai spus că balanţa comercială, la 9 luni, arată că excedentul bugetar este foarte mare, fiind deja peste 350 mil de euro produse exportate mai mult decât cele importate.

Bugetul Ministerului Agriculturii este de 23 miliarde de lei, adică de 3.36% din PIB, dintre care fonduri de la buget 5 miliarde, iar restul din fonduri europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici