Cum explică Victor Ponta intrarea României în recesiune tehnică: "Zona euro -Germania, Franţa, Italia - este iar în recesiune, trebuie să ne orientăm spre Asia"

Premierul Victor Ponta explică intrarea României în recesiune tehnică prin faptul că zona euro este din nou în recesiune, referindu-se la Germania, Franţa, Italia, şi arată că România trebuie să îşi orienteze relaţiile economice către zona asiatică şi Africa.

4996 afișări
Imaginea articolului Cum explică Victor Ponta intrarea României în recesiune tehnică: "Zona euro -Germania, Franţa, Italia - este iar în recesiune, trebuie să ne orientăm spre Asia"

Victor Ponta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Într-o declaraţie susţinută joi seara, la Botoşani, după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, la rândul său, că România a intrat în recesiune după standardele UE, premierul Victor Ponta a afirmat că "mizeriile lui Băsescu nu sunt importante" atunci când este vorba de economie şi s-a referit la evoluţia primului semestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, care marchează o creştere economică de 2,6%, arătând că există 150.000 locuri de muncă în plus, precum şi încasări la buget şi din fonduri europene.

"Ceea ce este însă important de ţinut cont este că - dacă vă uitaţi pe toate televiziunile internaţionale de profil - Europa, azi, a primit o veste proastă: zona euro este din nou în recesiune, şi vorbim de motoarele Europei, de Germania, Franţa, Italia, şi asta înseamnă că România mai puţin va reuşi să îşi menţină ritmul de creştere economică şi de creare de locuri de muncă doar pe piaţa europeană. Trebuie să ne îndreptăm către celelalte pieţe, Turcia, China, zona asiatică, Africa", a spus Ponta.

El a adăugat că România trebuie să treacă peste problemele provocate în agricultură de ploi şi să încerce să menţină ritmul de creştere economică, fără a mai atinge un nivel de 5,1% ca în ultimul trimestru al anului trecut, să rămână competitivă şi să investească mai mult în infrastructură.

Economia zonei euro a stagnat în trimestrul al doilea, faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate joi de Eurostat. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, economia zonei euro a avansat cu 0,7%.

România a reintrat în recesiune tehnică, având două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică din UE 28 în al doilea trimestru al anului, de -1%, potrivit datelor publicate de Eurostat, care relevă modificarea evoluţiei pentru trimestrul I, de la +0,2% la -0,2%.

România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai scădere a Produsului Intern Brut (PIB) dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene (UE), de 1% comparativ cu primul trimestru, iar singurele economii cu evoluţii negative au mai fost Germania, Italia şi Cipru.

Datele Eurostat arată că economiile Germaniei şi Italiei s-au contractat în al doilea trimestru din acest an cu 0,2%, iar cea a Ciprului cu 0,3%.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România a intrat în recesiune, după standardele UE, el avertizând asupra faptului că această realitate economică nu mai poate fi acoperită de "propaganda pontistă" şi subliniind că intrarea într-o eventuală criză este "aproape".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici