Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF

Marian Sârbu a demisionat, vineri, din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), după ce, la începutul acestei luni, judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au hotărât că numirea acestuia este neconstituţională.

499 afișări
Imaginea articolului Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF

Marian Sârbu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de demisia domnului Marian Sârbu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului ASF. Domnul Marian Sârbu a notificat Parlamentul României (conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului) în privinţa demisiei începând cu data de vineri, 18 iulie", se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Sârbu a fost numit de Parlament în această funcţie în data de 16 iunie. Anterior, el a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

Ulterior, în data de 2 iulie, la sesizarea Partidului Democat Liberal (PDL), judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au hotărât că numirea lui Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF este neconstituţională.

În motivarea instanţei se arată că Sârbu nu are o experienţă profesională specifică acestei funcţii.

"Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire", se arăta în motivarea CC de la începutul lunii iulie.

Potrivit ASF, preşedintele instituţiei, Mişu Negriţoiu, a constatat, printr-o decizie adoptată luni, încetarea mandatului de membru executiv şi prim-vicepreşedinte al ASF al lui Marian Sârbu începând cu data de 18 iulie.

"Demisia domnului Marian Sârbu are în vedere Decizia Curţii Constituţionale 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 17 iulie 2014, referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului 26, din 16 iunie 2014, privind numirea prim-vicepreşedintelui ASF", se mai spune în comunicatul ASF.

Anterior numirii lui Sârbu, funcţia de prim-vicepreşedinte ASF a fost deţinută de Daniel Dăianu, în prezent consilier în cadrul instituţiei, post pe care îl va ocupa până la 30 septembrie.

De la 1 octombrie, Dăianu va activa, pentru un mandat de 5 ani, în funcţia de membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al BNR.

ASF şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici