Varoufakis îşi nuanţează afirmaţiile: "Democraţia şi moneda euro sunt compatibile"

Ministrul grec de Finanţe, Yannis Varoufakis, pare să tindă spre o schimbare a poziţiei intransigente de până acum, afirmând, după ce a votat duminică dimineaţă, că "democraţia şi moneda unică sunt compatibile", deşi până acum cerea clar respingerea reformelor şi pleda pentru introducerea drahmei.

969 afișări
Imaginea articolului Varoufakis îşi nuanţează afirmaţiile: "Democraţia şi moneda euro sunt compatibile"

Varoufakis îşi nuanţează afirmaţiile: "Democraţia şi moneda euro sunt compatibile" (Imagine: HEPTA/Mediafax Foto)

"Moneda unică şi democraţia sunt compatibile", a declarat Yanis Varoufakis după ce a votat împreună cu tatăl său în Faliro, o suburbie a Atenei.

"Este o sărbătoare a democraţiei. În ultimii cinci ani, eşecurile enorme ale Eurogrupului au generat ultimatumuri la care poporul grec nu a putut răspunde. Astăzi, poporul grec poate da un răspuns", a spus Varoufakis.

Zilele trecute, Varoufakis promitea că va demisiona dacă majoritatea grecilor vor accepta condiţiile creditorilor străini şi acuza de "terorism" Grupul Bruxelles, format din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În plus, în cazul respingerii condiţiilor creditorilor, Varoufakis pleda pentru introducerea drahmei, o monedă care teoretic ar urma să fie paritară cu euro. "Analizăm introducerea unui vehicul monetar paralel, necesar pentru recapitalizarea băncilor şi pentru a permite deschiderea acestora înainte de izbucnirea unor revolte", a afirma joi Yannis Varoufakis. "Ar fi un fel de ucrainizare, dar, pentru a o evita, analizăm modul de funcţionare a monedelor online precum Bitcoin", spunea ministrul grec al Finanţelor.

Ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, considera, miercuri, că nu există "o bază solidă de discuţii" cu Guvernul Greciei, aşteptând o clarificare de poziţie a Guvernului elen înaintea referendumului. "Nu există o bază de discuţii pentru măsuri serioase", a spus Schauble. "De aceea, Grecia va trebui să îşi clarifice poziţia despre ce vrea, iar apoi să discutăm despre situaţie, în condiţii care acum vor fi mai dificile", a adăugat Schäuble. "Propunerea creditorilor care să fie respinsă ori acceptată nu mai există în acest moment", sublinia oficialul german.

Şi Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga al Greciei, şi-a menţinut posibilitatea nuanţării declaraţiilor în contextul referendumului. "Un vot negativ la referendum nu va fi un vot pentru părăsirea Europei, ci pentru o revenire la valorile europene", a declarat Tsipras. "Un vot negativ nu va însemna o rupere de Europa, ci ar exercita presiuni mai puternice pentru un acord viabil din punct de vedere economic", a subliniat Tsipras, avertizând însă că o ieşire a Greciei din zona euro ar avea "consecinţe dezastruoase". "Vă cer să votaţi «nu» în privinţa planului de asistenţă financiară şi «da» perspectivelor găsirii unei soluţii viabile", a subliniat Tsipras, lansând practic un semnal ambiguu privind referendumul. "Singura noastră cale de a depăşi criza este să revenim la popor şi exact asta facem", a explicat Tsipras.

Grecia a intrat, tehnic, în incapacitate de plăţi, în contextul în care nu a putut plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi. Actuala situaţie nu este o premieră pentru Grecia, dar ar putea fi cea mai gravă din istoria ţării. În 2012, economia Greciei a fost în incapacitate de plăţi tehnică, restructurând o datorie suverană de 124 de miliarde de euro. La acea vreme, Grecia a fost salvată de creditorii europeni. Acum, Grecia riscă să nu poată plăti deloc datoria de 323 de miliarde de euro, iar şansele unei intervenţii europene sunt minime. Deocamdată, Grecia nu va intra oficial în incapacitate de plăţi doar pentru că Fondul Monetar Internaţional oferă unei ţări aflate în default tehnic o lună până la constatarea oficială a situaţiei. Practic însă, pieţele financiare vor considera Grecia ca fiind o economie insolventă. Grecia deţine recordul privind amploarea unei incapacităţi de plată a datoriei suverane, iar banca Lehman Brothers, la capitolul insolvenţei unei companii (600 miliarde dolari/538 miliarde euro) în anul 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici