Ambasadorul rus la UE: Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria sau orice altă regiune din lume

Rusia nu are intenţia de a anexa Transnistria sau orice altă regiune din lume, a declarat, într-un interviu pentru CNN, ambasadorul rus la UE, Vladimir Cijov, care a denunţat "isteria molipsitoare" declanşată în contextul crizei din Ucraina.

3218 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul rus la UE: Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria sau orice altă regiune din lume

Ambasadorul rus la UE: Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria sau orice altă regiune din lume (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

"Rusia nu are intenţia de a anexa Transnistria sau orice alt teritoriu din lume", a declarat ambasadorul Vladimir Cijov.

El a adăugat că Rusia nu are planuri privind o intervenţie militară în Ucraina şi nici nu intenţionează să anexeze vreun teritoriu. Întrebat despre intenţiile Rusiei privind Transnistria, diplomatul rus a afirmat că "isteria a devenit molipsitoare".

Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus), Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia. Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU şi OSCE, iar o delegaţie de la Tiraspol era aşteptată joi într-o vizită la Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu solicitarea Tiraspolului privind recunoaşterea independenţei Transnistriei, însă nu a fost fixat un termen pentru analizarea acestei cereri, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, joi, că "locuitorii din regiunea transnistreană ar trebui să aibă dreptul să-şi decidă propria soartă".

În urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia, mai mulţi oficiali şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu tensionarea situaţiei din regiunea transnistreană, unde Rusia deţine peste 1.000 de soldaţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici