Cel puţin 11 morţi şi 29 de răniţi în Siria în urma unui atentat revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 29 au fost rănite în nordul-estul Siriei, după ce a avut loc un atentat sinucigaş revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), în faţa unei agenţii de securitate kurde, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

14592 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 11 morţi şi 29 de răniţi în Siria în urma unui atentat revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic

Cel puţin 11 morţi şi 29 de răniţi în Siria în urma unui atentat revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Atacul a avut loc miercuri, în oraşul Qamishli, din nord-estul Siriei, situat în apropiere de frontiera cu Turcia. Un camion care transporta o bombă a intrat în clădirea sediului central al companiei Asayish, o agenţie de securitate internă aflată sub conducere kurdă ce controlează arii mari din nordul Siriei.

Reprezentanţi ai organizaţiei siriene cu sediul în Marea Britanie Observatorul pentru Drepturile Omului susţin că în urma atacului de miercuri cel puţin 11 persoane au fost rănite şi alte 29 au fost rănite.

Un oficial kurd a declarat iniţial că au murit zece civili şi doi membri ai agenţiei Asayish.

Atentatul a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic, care a anunţat printr-o declaraţie că numele celui care a condus camionul-bombă este Abu Mohamed al-Ansari.

Conform ONU, din martie 2011 de când a izbucnit conflictul din Siria între forţele de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic şi rebeli şi până în prezent, mai mult de 240.000 de persoane au murit şi aproximativ 11,6 milioane de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici