Ceremonie la Kabul, pentru încheierea misiunii combatante a NATO în Afganistan

O ceremonie a avut loc luni, la Kabul, pentru a marca formal încheierea misiunii combatante de 13 ani a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF).

172 afișări
Imaginea articolului Ceremonie la Kabul, pentru încheierea misiunii combatante a NATO în Afganistan

Ceremonie la Kabul, pentru încheierea misiunii combatante a NATO în Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Comandanţii militari au coborât drapelul Alianţei Nord-Atlantice şi au închis Cartierul general ISAF din Kabul, relatează BBC News online.

Misiunea NATO în Afganistan a început la sfârşitul anului 2001, după intervenţia americano-britanică în replică la atentatele comise pe 11 septembrie în New York şi Washington.

ISAF a avut peste 130.000 de militari în Afganistan, provenind din peste 50 de ţări. Aproximativ 3.500 de militari străini au fost ucişi în Afganistan de la începutul misiunii până în prezent.

De la 1 ianuarie, în Afganistan vor rămâne 13.000 de militari NATO, care se vor concentra pe misiuni de instruire a membrilor serviciilor de securitate afgane.

"Afganistanul este mai sigur şi mai prosper decât până acum. Insurgenţii au fost învinşi, iar atribuţiile de securitate au fost preluate de armata afgană", a declarat generalul american John Campbell, actualul comandant al ISAF.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici