Comisar european: Turcia trebuie să clarifice dacă doreşte să accepte condiţiile de aderare la UE. Regulile nu sunt negociabile

Comisarul european pentru Extindere, Johannes Hahn, a cerut Ankarei să spună clar dacă poate şi îşi doreşte să accepte condiţiile pentru aderarea la Uniunea Europeană, adăugând că aceste reguli nu sunt negociabile, relatează agenţia de ştiri Reuters.

791 afișări
Imaginea articolului Comisar european: Turcia trebuie să clarifice dacă doreşte să accepte condiţiile de aderare la UE. Regulile nu sunt negociabile

Într-un interviu acordat cotidianului austriac Die Presse, Hahn a declarat că valul de arestări din Turcia, în urma loviturii de stat din iulie, a cauzat iritare în rândul unor state membre ale Uniunii Europene.

"Situaţia actuală din Turcia nu este de natură să contribuie la nevoia noastră de stabilitate," a spus comisarul european, care a precizat că evoluţiile după tentativa de lovitură de stat "au cauzat iritare într-o mare parte a Europei din cauza proporţiei şi a vitezei cu care au fost făcute arestările."

Cu toate acestea, Hahn s-a pronunţat împotriva suspendării negocierilor privind aderarea Turciei la UE.

"Dacă vrei să te alături (Uniunii Europene) trebuie să îndeplineşti criteriile. Regulile nu sunt negociabile," a declarat oficialul european.

"Turcia va trebui să răspund clar, cât mai curând, dacă poate şi vrea să accepte aceste condiţii. Această întrebare care rămâne deschidă pune presiune asupra relaţiilor (cu UE)," a mai adăugat Hahn.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici