Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat susţinerea faţă de Irak în lupta împotriva SI

Consiliul de Securitate al ONU a făcut apel, vineri, la susţinerea Irakului în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI), potrivit unei declaraţii adoptate în cursul unei reuniuni ministeriale prezidate de secretarul de Stat american, John Kerry, relatează AFP.

141 afișări
Imaginea articolului Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat susţinerea faţă de Irak în lupta împotriva SI

Consiliul de Securitate al ONU şi-a exprimat susţinerea faţă de Irak în lupta împotriva SI (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Declaraţia "solicită comunităţii internaţionale (...) să sporească sprijinul pentru Guvernul irakian în lupta împotriva SI şi grupărilor armate cu care această grupare întreţine legături".

Consiliul "condamnă ferm atacurile efectuate de organizaţii teroriste, între care Stat Islamic, în Irak, Siria şi Liban". Consiliul de Securitate "subliniază că această ofensivă de mare amploare reprezintă o ameninţare majoră (în Irak)".

Declaraţia atrage atenţia, totodată, asupra "necesităţii ca toate segmentele populaţiei irkaiene să participe la procesul politic (din Irak) şi să se implice într-un dialog politic".

Aproximativ 30 de şefi diplomatici, între care miniştrii de Externe ai Iranului şi Franţei, au participat la reuniune.

Franţa este prima ţară care s-a alăturat campaniei aeriene americane contra grupării Stat Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici