Copilotul suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings a avut depresie şi epuizare - presă

Copilotul suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings a avut depresie şi epuizare în anul 2009, acesta fiind motivul pentru care întrerupsese cursurile pentru licenţa de pilot comercial, afirmă cunoscuţi ai acestuia citaţi de presa germană.

3135 afișări
Imaginea articolului Copilotul suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings a avut depresie şi epuizare - presă

Copilotul suspectat că a prăbuşit intenţionat avionul Germanwings a avut depresie şi epuizare - presă

Andreas Lubitz "a suferit de epuizare profesională şi depresie în anul 2009", a declarat mama unei foste colege de liceu a copilotului, citată de Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Femeia, care a preferat să păstreze anonimatul, a explicat că acesta îi mărturisise fiicei ei că avea depresie şi epuizare, motiv pentru care întrerupsese cursurile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2009, reluându-le în 2012. Fiica femeii l-a văzut ultima dată pe Andreas Lubitz, în vârstă de 28 de ani, în decembrie 2014. "Atunci părea normal şi spunea că se simte foarte bine ca pilot", a subliniat femeia.

"Nu pot decât să îmi imaginez că a avut ceva de moment. Nu cred că a plănuit prăbuşirea, deşi pare un masacru", a adăugat femeia.

Preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat că Andreas Lubitz era apt de zbor, precizând că începuse pregătirile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2008, dar le întrerupsese o perioadă, timp în care a fost însoţitor de bord. "A întrerupt cursurile o perioadă, le-a reluat şi a devenit copilot în anul 2013. A trecut toate examenele practice şi medicale", a subliniat preşedintele Lufthansa.

Procurorii germani au descins joi la locuinţa din apropiere de Dusseldorf a copilotului avionului Germanwings, în orăşelul german Montabaur, situat la sud-est de Dusseldorf.

Andreas Lubitz, cetăţean german, lucra ca pilot la compania Germanwings din septembrie 2013 şi avea 630 de ore de zbor. Comandantul aeronavei, Patrick S., avea 6.000 de ore de zbor.

Procurorii francezi suspectează că Andreas Lubitz a prăbuşit intenţionat avionul, el profitând de ieşirea pentru scurt timp a căpitanului din carlingă pentru a înclina aeronava pe o traiectorie de prăbuşire. "Deocamdată nu reuşim să înţelegem motivul", a declarat procurorul francez Brice Robin, excluzând un atac terorist. "Nu pot folosi nici cuvântul sinucidere; nu poţi comite sinucidere când ai responsabilitate pentru 100 de vieţi omeneşti", a subliniat procurorul din Marsilia.

Familia copilotului a sosit la locul accidentului, în sud-estul Franţei, dar a fost ţinută separat de rudele celorlalte 149 de persoane decedate.

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Nu existat supravieţuitori.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici