Familia ostaticului american omorât în Pakistan critică Administraţia Barack Obama

Soţia ostaticului american Warren Weinstein, ucis accidental într-o operaţiune antiteroristă, solicită revizuirea procedurilor de intervenţie şi îmbunătăţirea asistenţei insuficiente acordate rudelor victimelor raidurilor de acest fel, informează revista Time.

83 afișări
Imaginea articolului Familia ostaticului american omorât în Pakistan critică Administraţia Barack Obama

Barack Obama (Imagine: Ap/Mediafax Foto)

"Sperăm că moartea soţului meu şi a altor oameni din tragedii similare să stimuleze Administraţia SUA să îşi asume cu seriozitate responsabilităţile şi să stabilească o abordare coordonată şi consistentă pentru susţinerea ostaticilor şi a rudelor acestora", a declarat Elaine Weinstein, văduva lui Warren Weinstein, omorât împreună cu cetăţeanul italian Giovanni Lo Porto într-un raid aerian american efectuat în ianuarie în Pakistan.

Elaine Weinstein a catalogat drept "insuficientă şi dezamăgitoare" asistenţa oferită rudelor ostaticilor morţi în operaţiuni.

Numeroase familii ale ostaticilor au criticat modul în care autorităţile comunică informaţii rudelor victimelor terorismului.

Statele Unite vor continua operaţiunile pentru combaterea terorismului, dar procedurile de intervenţie vor fi revizuite, în urma raidului din Pakistan, soldat cu moartea a doi ostatici deţinuţi de Al-Qaida, a anunţat joi Casa Albă, precizând că rudele victimelor vor primi compensaţii.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a prezentat scuze pentru raidul aerian american soldat cu moartea a doi ostatici deţinuţi de reţeaua terorită Al-Qaida. "În calitatea de preşedinte şi de comandant suprem, îmi asum responsabilitatea deplină pentru toate operaţiunile antiteroriste, inclusiv pentru cea soldată cu moartea lui Warren şi a lui Giovanni", a declarat Obama, prezentând scuze în numele Administraţiei Statelor Unite.

Doi ostatici occidentali - un american şi un italian - au fost ucişi din greşeală într-un raid aerian efectuat de Statele Unite împotriva unor poziţii Al-Qaida din Pakistan. "Doi ostatici nevinovaţi deţinuţi de Al-Qaida au fost ucişi într-o operaţiune americană împotriva reţelei teroriste", a comunicat Casa Albă. Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Josh Earnest, a declarat că cei doi ostatici decedaţi sunt Warren Weinstein, un american răpit de Al-Qaida în 2011, şi italianul Giovanni Lo Porto, deţinut de terorişti din 2012.

Raidul aerian american a fost efectuat într-un fief al reţelei Al-Qaida din Pakistan în ianuarie, dar concluziile au fost făcute publice joi. "Analizarea informaţiilor disponibile a condus la concluzia că cei doi ostatici au fost ucişi accidental în cursul operaţiunii. Raidul aerian a vizat o clădire a reţelei Al-Qaida, la frontiera dintre Pakistan şi Afganistan. Nu putem exprima în cuvinte durerea pentru această tragedie", a subliniat Casa Albă.

Potrivit Preşedinţiei SUA, în Pakistan au fost omorâţi şi alţi doi cetăţeni americani suspectaţi de colaborare cu reţeaua teroristă Al-Qaida. Ahmed Farouq, membru al conducerii reţelei teroriste, a murit în acelaşi incident, în timp ce Adam Gadahn, considerat purtător de cuvânt al Al-Qaida, a decedat într-un incident separat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici