Mali a deschis o anchetă judiciară privind prăbuşirea avionului Air Algerie

Mali a început o anchetă judiciară în cazul prăbuşirii pe teritoriul său a unui avion Air Algérie, plecat de la Ouagadougou către Alger, a anunţat duminică ministrul malian al Solidarităţii şi Acţiunii umanitare, Hamadou Konate.

127 afișări
Imaginea articolului Mali a deschis o anchetă judiciară privind prăbuşirea avionului Air Algerie

Mali a deschis o anchetă judiciară privind prăbuşirea avionului Air Algerie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Mali a deschis o anchetă judiciară imediat după descoperirea avionului. (...) Ancheta judiciară a fost deschisă pentru omor involuntar", a declarat Konate.

Preşedintele Burkina Faso, Blaise Compaore, a anunţat sâmbătă că ţara sa, de asemenea, a iniţiat o anchetă judiciară cu privire la prăbuşirea avionului Air Algerie în Mali.

"Procurorul (...) din Ouagadougou a deschis o anchetă judiciară pe 24 iulie (joi), pentru a investiga cauzele catastrofei aviatice, care s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în Mali, a afirmat Compaore.

Acest procuror "va colabora cu omologii săi din Mali şi Franţa, ţări cu care" Burkina Faso a încheiat acorduri de cooperare judiciară, a afirmat preşedintele Compaore.

Potrivit ministrului malian al Comunicaţiilor, cutiile negre ale avionului prăbuşit au fost transferate duminică din Gao (nordul Mali) către Bamako, de unde vor fi expediate în Franţa.

Prima cutie neagră a fost recuperată vineri, iar a doua a fost găsită sâmbătă de către experţi ONU, la locul catastrofei.

Prăbuşirea avionului s-a soldat cu 118 victime, dintre care 54 sunt francezi. Avionul, care a fost închiriat de către Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar, la aproximativ 50 de minute de la decolare, s-a prăbuşit pe teritoriul Mali.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici