Preşedintele Republicii Moldova se întâlneşte la Moscova cu Vladimir Putin, Dmitri Rogozin şi alţi oficiali

Preşedintele R.Moldova, Igor Dodon, efectuează luni, la Moscova, prima vizită oficială în străinătate, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, cu Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, cu vicepremierul Dmitri Rogozin şi cu alţi oficiali ruşi, scrie Unimedia.

2222 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Republicii Moldova se întâlneşte la Moscova cu Vladimir Putin, Dmitri Rogozin şi alţi oficiali

Preşedintele Republicii Moldova se întâlneşte la Moscova cu Vladimir Putin, Dmitri Rogozin şi alţi oficiali

"Vizita va avea o agendă destul de consistentă. Pe lângă întrevederea principală cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, sunt planificate mai multe activităţi şi întrevederi. Printre acestea se numără întrevederile cu preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienco, cu vice-preşedintele Guvernului FR, Dmitri Rogozin, cu ministrul Afacerilor Externe al FR, Serghei Lavrov, cu preşedintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan, cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.

În cadrul vizitei, vom depune o coroană de flori la Mormîntul Ostaşului Necunoscut, vom avea întâlniri cu studenţii şi profesorii de la MGIMO (Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova ), precum şi cu compatrioţii aflaţi la muncă în Rusia.
De asemenea, am convenit să mă întîlnesc cu bunii mei prieteni – preşedintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazaprom”, Aleksei Miller, cu ex-ministrul Economiei al Rusiei, preşedintele Consiliului de Administrare al „Sberbank”-ului, Gherman Gref, şi cu ex-campionul mondial la şah, Anatoli Karpov”, scrie preşedintele într-o postare pe Facebook.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici