Prima vizită a unui ministru francez de Externe în Cuba, după 31 de ani - FOTO

Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a sosit sâmbătă la Havana pentru o vizită de câteva ore menită "strângerii legăturilor" între Franţa şi Cuba, care se află într-un proces de normalizare a relaţiilor cu Uniunea Europeană (UE).

138 afișări
Imaginea articolului Prima vizită a unui ministru francez de Externe în Cuba, după 31 de ani - FOTO

Laurent Fabius (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Franţa vrea să consolideze legăturile cu America de Sud şi, în acest cadru, ne dorim în principal strângerea legăturilor cu Cuba", a afirmat pentru presă Fabius, primit la Ministerul cubanez de Externe de omologul său Bruno Rodriguez.

"Este pentru prima oară în ultimii 31 de ani când un şef al diplomaţiei franceze se află în vizită oficială în Cuba şi sunt foarte onorat să fiu primit aici", a adăugat el, înainte de începutul întrevederii cu omologul său cubanez.

"Astăzi constatăm o evoluţie favorabilă a relaţiilor noastre bilaterale şi mari perspective", a dat asigurări la rândul său şeful diplomaţiei cubaneze.

După întrevederea cu Rodriguez, Fabius urma să participe la întâlniri cu şeful Bisericii Catolice cubaneze, cardinalul Jaime Ortega, cu reprezentanţi ai companiilor franceze prezente în Cuba şi cu diverşi membri ai societăţii civile.

Cuba a acceptat la începutul lunii martie o propunere de dialog lansată de UE pentru normalizarea relaţiilor între cele două părţi.

Schimburile comerciale dintre Franţa şi Cuba sunt modeste (280 de milioane de euro anual), cu un sold foarte favorabil Franţei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici