Reacţie la declaraţiile Victoriei Nuland: Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice

Ungaria a făcut eforturi intense pentru libertate şi pentru înlocuirea dictaturii cu democraţia, afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, reacţionând la declaraţiile subsecretarului de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland.

491 afișări
Imaginea articolului Reacţie la declaraţiile Victoriei Nuland: Ungaria dă asigurări că respectă libertăţile şi restul valorilor democratice

Victoria Nuland (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Popoarele din Europa Centrală au avut de suferit câteva decenii din cauza dictaturilor comuniste, au luptat pentru libertate şi pentru reunificarea Europei. Popoarele din Europa Centrală iubesc libertatea şi nu ar accepta ca cineva să le limiteze libertăţile", a declarat Judit Fulop, purtătorul de cuvânt al lui Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

"Ungaria consideră că Statele Unite sunt un prieten, iar alianţa noastră este tare ca piatra", a adăugat oficialul ungar.

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza vreo ţară. Într-un discurs rostit la Washington în cadrul CEPA (Central Europe Strategy Forum), Nuland a amintit că în urmă cu 25 de ani, în Europa Centrală, "cetăţenii s-au ridicat pentru dreptul la organizarea de alegeri libere, au construit instituţii puternice şi independente, o societate civilă şi o presă vibrantă". "Au reformat economiile ţărilor lor, au stabilizat moneda, privatizând industriile ineficiente, au deschis piaţa muncii şi au permis accesul investitorilor străini. Pe scurt, au restaurat democraţia liberală în inima continentului. Şi le-au demonstrat scepticilor că se înşeală. Aderând în valuri succesive la NATO, ei au extins graniţele familiei noastre euro-atlantice", a explicat oficialul american.

Salutând această evoluţie, Nuland a avertizat însă că, în prezent, această alegere este ameninţată atât la nivel extern, cât şi intern. În privinţa luptei externe, Nuland s-a referit la criza ucraineană şi la ameninţarea venită din partea grupării teroriste Stat Islamic, subliniind unitatea de care au dat dovadă ţările aliate. Nuland s-a referit şi la lupta de protejare a democraţiei, la nivel intern. "La fel cum lucrăm împreună pentru a apăra valorile noastre la nivel extern, trebuie să le fortificăm şi la nivel intern. În Europa Centrală de astăzi, aş spune că ameninţările interne la adresa democraţiei şi libertăţii sunt la fel de îngrijorătoare. În această regiune, cele două cancere, regresul democratic şi corupţia, ameninţă visul pentru care atât de multe persoane au muncit începând din 1989. Şi vedem lideri din regiune care, în timp ce culeg beneficiile apartenenţei la NATO şi UE, par să fi uitat valorile pe care se bazează aceste instituţii", a afirmat oficialul american. "Aşa că astăzi îi întreb pe aceşti lideri: Cum puteţi dormi sub umbrela Articolului 5 al NATO noaptea, în timp ce ziua promovaţi «democraţia neliberală», încurajaţi naţionalismul, impuneţi restricţii presei sau demonizaţi societatea civilă? Pun aceeaşi întrebare şi în legătură cu cei care protejează oficialii corupţi de urmărirea judiciară, evitând Parlamentul atunci când este convenabil pentru ei sau fac afaceri care cresc dependenţa ţărilor lor de o sursă de energie în pofida politicii declarate de diversificare", a adăugat Nuland.

Oficialul american a precizat că ţările din Europa Centrală trebuie să rămână vigilente. "Putem fi puternici doar protejând pluralismul politic, societatea civilă şi dreptul de contestare în interiorul graniţelor noastre, doar atunci când guvernele noastre sunt curate, transparente şi responsabile în faţa poporului în slujba căruia se află", a conchis oficialul american.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici