Remaniere a Guvernului britanic, în urma demisiei unui susţinător al unui Brexit

Fostul secretar de stat pentru Ţara Galilor Stephen Crabb a fost numit sâmbătă în funcţia de secretar de stat pentru Muncă şi Pensii, în locul lui Iain Duncan Smith, după ce acesta din urmă a demisionat în semn de protest faţă de proiectul tăierii unor ajutoare pentru persoane cu dizabilităţi.

2206 afișări
Imaginea articolului Remaniere a Guvernului britanic, în urma demisiei unui susţinător al unui Brexit

Remaniere a Guvernului britanic, în urma demisiei unui susţinător al unui Brexit (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AP)

Această remaniere are loc după ce Duncan Smith şi-a anunţat demisia în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o scrisoare de două pagini adresată premierului David Cameron, în care fostul secretar a atacat o serie de decizii vizând o reducere a ajutoarelor sociale anunţate în urmă cu două zile de către cancelarul George Osborne într-o declaraţie cu privire la buget, relatează Bloomberg online.

Crabb, în vârstă de 43 de ani, care - spre deosebire de Duncan Smith - împărtăşeşte poziţia premierului cu privire la rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, este membru al Parlamentului din partea circumscripţiei Preseli Pembrokeshire, în Ţara Galilor, din 2005. Înainte să intre în politică, el a fost consultant în marketing, potrivit unei biografii postate pe site-ul circumscripţiei.

Postul lui Crabb a fost preluat de către Alun Cairns, a anunţat Guvernul într-un comunicat. Guto Bebb a fost numit subsecretar parlamentar în cadrul Biroului pentru Ţara Galilor.

Duncan Smith afirmă că a demisionat după ce Osborne a anunţat că intenţionează să reducă fondurile alocate ajutorării persoanelor cu dizabilităţi şi să reducă impozitele bunilor platnici.

Tăierea ajutoarelor pentru persoanele cu dizabilităţi "poate fi apărată pe muchie de cuţit, având în vedere deficitul continuu, dar nu poate fi susţinută în modul în care a fost prezentată într-un buget favorabil contribuabililor cu venituri mai mari", a scris Duncan Smith. "Nu pot să privesc pasiv cum sunt adoptate anumite politici cu scopul de a atinge anumite constrângeri fiscale autoimpuse, despre care cred că sunt percepute tot mai mult drept clar politice", subliniază el.

Cameron i-a răspuns tot printr-o scrisoare, în care se declară "nedumerit şi dezamăgit" faţă de decizia lui Duncan Smith de a demisiona, adăugând că politicile respective sunt lăsate în aşteptare. "Ca Guvern, am făcut multe pentru a asigura locuri de muncă, a reduce şomajul şi a promova justiţia socială", a scris Cameron. "Am convenit cu toţii că o creştere a resurselor cheltuite cu persoanele cu dizabilităţi este necesar să fie gestionată corect şi să se concentreze asupra acelora care au cel mai mult nevoie", a adăugat el.

"De aceea, am convenit în mod colectiv - dumneavoastră, numărul 10 şi Trezoreria - asupra propunerilor pe care dumneavoastră şi Departamentul dumneavoastră le-aţi anunţat în urmă cu o săptămână. Astăzi (sâmbătă) am convenit să nu dăn curs acestor politici în forma actuală şi să lucrăm împreună pentru a îndrepta aceste politici către cursul corect în lunile următoare", îi reproşează premierul.

Era de aşteptat ca Duncan Smith, în vârstă de 61 de ani, să părăsească Guvernul în urma referendumului cu privire la rămânerea sau nu a Marii Britanii în Uniunea Europeană, prevăzut pentru 23 iunie, în contextul în care face campanie în favoarea unui Brexit, în tabăra opusă lui Cameron şi Osborne. Plecarea sa acum, acuzându-i pe cei doi că taie ajutoare sociale din motive politice, reprezintă o lovitură pentru cei doi. Liderul Partidului Laburist Jeremy Corbyn a declarat că demisia "relevă confuzia Guvernului".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici