Rusia va forma noi divizii pentru a contracara efectivele militare ale NATO din vecinătatea sa

Rusia va forma trei noi divizii pentru a contracara efectivele militarte în creştere desfăşurate de NATO în apropierea frontierelor sale de sud şi vest, a declarat Ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, citat de agenţiile de ştiri ruse, informează Reuters.

2525 afișări
Imaginea articolului Rusia va forma noi divizii pentru a contracara efectivele militare ale NATO din vecinătatea sa

Rusia va forma noi divizii pentru a contracara efectivele militare ale NATO din vecinătatea sa (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Rusia va forma trei noi divizii pentru a contracara efectivele militarte în creştere desfăşurate de NATO în apropierea frontierelor sale de sud şi vest, a declarat Ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, citat de agenţiile de ştiri ruse, informează Reuters.

Aceste noi unităţi urmează să fie formate până la finalul acestui an şi vor fi poziţionate în zonele de frontieră de sud şi vest ale Rusiei, informează agenţia de ştiri Interfax.

"Ministerul Apărării a adoptat o serie de măsuri pentru a contracara capacitatea crescândă a forţelor NATO din vecinătatea frontierelor Rusiei," a declarat, miercuri, ministrul rus.

"Până la finalul anului, două noi divizii vor fi formate în Districtul Militar de Vest şi una în Districtul Militar de Sud," a completat Shoigu, potrivit site-ul postului de televiziune Russia Today.

Anterior, în presa rusă se vehicula că trei noi divizii, a câte 10.000 de militari fiecare, urmau să fie desfăşurate la Rostov-pe-Don, în regiunea Smolensk şi regiunea Voronej.

Alianţa Nord-Atlantică a trimis efective militare suplimentare în Polonia, statele baltice şi în alte zone din vecinătatea frontierelor ruse, motivând că aceste desfăşurări de trupe erau necesare pentru a asigura statele membre din Estul Europei de sprijinul organizaţiei.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici