SONDAJ: Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse de Occident

Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie publicat de Institutul Levada.

341 afișări
Imaginea articolului SONDAJ: Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse de Occident

SONDAJ: Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse de Occident (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sondajului, 58 la sută dintre ruşi afirmă că nu sunt îngrijoraţi de perspectiva "izolării ţării pe scena internaţională", în timp ce 61 la sută sunt indiferenţi la sancţiunile economice şi politice impuse Rusiei.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei.

Aproximativ 60 la sută dintre cetăţenii ruşi cred că sancţiunile vizează doar "elita politică implicată în procesul decizional".

În plus, 60 la sută dintre locuitorii marilor oraşe din Rusia se opun adoptării de sancţiuni simetrice împotriva Statelor Unite şi Uniunii Europene.

Sondajul a fost realizat în intervalul 18-21 iulie pe un eşantion reprezentativ de 1.600 de persoane, în 134 de oraşe şi localităţi rurale din Rusia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici