Sony cere clienţilor să nu utilizeze modele de laptop Vaio, din cauza supraîncălzirii bateriei

Gigantul japonez în domeniul electronic Sony a îndemnat vineri posesorii de laptopuri din seria Vaio Fit 11A să "înceteze imediat" să le utilizeze, din cauza unei probleme la baterie.

27603 afișări
Imaginea articolului Sony cere clienţilor să nu utilizeze modele de laptop Vaio, din cauza supraîncălzirii bateriei

Sony cere clienţilor să nu utilizeze modele de laptop Vaio, din cauza supraîncălzirii bateriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Există un risc de supraîncălzire a bateriei, care ar putea avaria o parte a calculatorului", a anunţat grupul într-un comunicat.

Aproximativ 25.905 de unităţi au fost livrate, până în prezent, la nivel mondial, a precizat un purtător de cuvânt.

"Cerem clienţilor să-şi oprească imediat laptopul, să scoată cablul din priză şi din computer şi să înceteze să-l folosească", a scris Sony în comunicat.

"Tocmai studiem controlarea şi repararea gratuită a produselor afectate", a adăugat grupul, care este pe cale să înregistreze numerele de serie potenţial vizate.

"Informaţii noi, detaliate, vor fi furnizate în săptămânile următoare", a precizat grupul.

Potrivit unui purtător de cuvânt, bateriile vizate nu sunt modele Sony, ci au fost furnizate de grupul Panasonic-Sanyo, unul dintre cei doi cei mai mari producători de acumulatori de tip litiu-ion la nivel mondial.

Vaio Fit 11A este un nou model de laptop "multi-flip", a cărui particularitate constă în faptul poate fi transformat în tabletă, ecranul putând să fie suprapus peste tastatură.

În România, modelul Vaio Fit 11A nu este disponibil, singurele variante comercializate fiind cele de 13 şi 14 inch, care nu sunt afectate de această problemă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici