Uraniul deţinut de Coreea de Nord, suficient pentru producerea a şase bombe nucleare pe an, susţin mai mulţi experţi străini

Coreea de Nord va avea suficiente materiale pentru producerea a 20 de bombe nucleare în total, până la sfârşitul anului 2016, în urma intensificării programului de purificare a uraniului şi a stocului existent de plutoniu, potrivit experţilor, citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

2657 afișări
Imaginea articolului Uraniul deţinut de Coreea de Nord, suficient pentru producerea a şase bombe nucleare pe an, susţin mai mulţi experţi străini

Uraniul deţinut de Coreea de Nord, suficient pentru producerea a şase bombe nucleare pe an, susţin mai mulţi experţi străini (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Pentru o perioadă de zece ani, statul nord coreean a încălcat sancţiunile impuse de ONU dezvoltând o metodă de îmbogăţire a uraniului şi permiţând funcţionarea unui program nuclear autosuficient ce poate produce şase bombe nucleare pe an.

Adevărata capacitate nucleară a statului izolat şi rezervat este imposibil de verificat. După cel de-al cincelea test nuclear, Coreea de Nord se pregăteşte de un altul.

Proiectul de îmbogăţire a uraniului s-a extins semnificativ şi probabil poate produce până la 150 de kilograme de uraniu pe an, a declarat Siegfried Hecker, expert în programul nuclear nord-coreean.

Cantitatea este suficientă pentru a produce aproximativ şase bombe nucleare pe an, a declarat în cadrul unui raport Hecker, care a vizitat reactorul nuclear de la Yongbyon, în anul 2010.

Estimativ, Coreea de Nord are suficient material pentru a produce 20 de bombe nucleare în total până la sfârşitul anului 2016.

Se estimează că rezerva de plutoniu deţinută de statul nord-coreean este de aproximativ 40 de kilograme. Dar Hecker a numit programul nord-coreean de îmbogăţire cu uraniu "un factor neprevăzut" din cauza faptului că experţii occidentali nu cunosc cât de avansat este acesta.

Expertizele şi estimările au fost făcute pe baza indicatorilor imaginilor văzute din satelit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici