Adrien Brody i-a dat în judecată pe producătorii filmului "Giallo"

Adrien Brody i-a dat în judecată pe producătorii filmului "Giallo", cerându-le daune de două milioane de dolari - pentru nerespectarea contractului său şi pentru încălcarea dreptului său la propria imagine - şi interzicerea comercializării peliculei pe DVD, potrivit contactmusic.com.

54 afișări
Imaginea articolului Adrien Brody i-a dat în judecată pe producătorii filmului "Giallo"

Adrien Brody i-a dat în judecată pe producătorii filmului "Giallo" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul mai cere şi plata onorariului său de 640.000 de dolari şi îi acuză pe producătorii italieni că l-au înşelat în ceea ce priveşte drepturile legate de profitul provenit din distribuţie, care se ridică la două milioane de dolari, potrivit publicaţiei Hollywood Reporter.

Brody s-ar fi înţeles cu regizorul Dario Argento să primească suma de 640.000 de dolari, chiar dacă filmul nu ar fi fost realizat.

Actorul reclamă şi faptul că a aflat abia la începerea filmărilor că producţia nu a fost finanţată corespunzător şi că onorariul său nu i-a fost plătit. El a semnat un nou contract şi a acceptat să fie amânată plata, însă a dorit să aibă drepturi absolute asupra imaginii sale până la momentul când va primi onorariul. Brody a mai spus că le-a cerut insistent producătorilor să oprească comercializarea filmului, potrivit înţelegerii încheiate, însă aceştia nu i-au respectat solicitarea.

Adrien Brody a devenit celebru cu rolul din filmul lui Roman Polanski "Pianistul", pentru care a fost recompensat cu premiul Oscar, dar şi cu César, el fiind primul american care a primit distincţia franceză. Cele mai recente roluri ale sale sunt cele din filmele "Cadillac Records" şi "Fraţii Bloom/ Brothers Bloom".

Brody a putut fi văzut pe marile ecrane, anul acesta, în două producţii SF - "Hibrid/ Splice" şi "Predators".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici