Alexandra Stan a lansat campania împotriva violenţei "Nu bate! Mai bine cântă!"

Cântăreaţa Alexandra Stan, care, în vara acestui an, a fost agresată de managerul ei, Marcel Prodan, a lansat, marţi, la Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti" din Capitală, o campanie împotriva violenţei în familie, intitulată "Nu bate! Mai bine cântă!".

461 afișări
Imaginea articolului Alexandra Stan a lansat campania împotriva violenţei "Nu bate! Mai bine cântă!"

Alexandra Stan (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a colegiului, unde Alexandra Stan a discutat cu elevii liceului şi a cântat alături de ei. Aceştia au pregătit o serie de momente muzicale, printre care şi hitul "Saxobeat", dar într-o variantă adaptată. Astfel, elevii de la Colegiul "Dinu Lipatti" au realizat o nouă versiune a piesei, pe acorduri de pian, vioară, chitară şi percuţie.

"Trebuie să recunosc că am foarte mari emoţii. (...) Sunt într-o cameră cu atât de multe talente încât, dacă ne apucăm să facem acum nişte melodii, sigur o să facem nişte hituri. (...) Reprezint campania împotriva violenţei iniţiată de Poliţia Capitalei, dar susţinută de mine. Campania mea se numeşte «Nu bate! Mai bine cântă!», dar şi pentru că sunt artist, ca şi voi, şi acesta cred că este lucrul pe care îl avem în comun. (...) Avem muzica, o modalitate de a ne exprima, cred că eu vă pot spune că în viaţă nu poţi să treci doar prin evenimente fericite. (...) În cazul în care vrei să baţi, poţi bate la tobe. Eu am învăţat că este foarte important să nu permitem abuzul de niciun fel, nici fizic, nici psihic, să nu lăsăm pe nimeni să profite de un moment în care suntem vulnerabili", le-a spus aceasta elevilor de la Colegiul "Dinu Lipatti".

"Sunt fericită că, în sfârşit, se derulează această campanie, că mă ocup de această campanie. Mă bucur că am şansa să fiu aici, în acest liceu şi să promovez această campanie, pentru că este o campanie de suflet, la care eu ţin mult şi, după cum vedeţi, putem face lucruri foarte frumoase în cadrul campaniei", a spus aceasta.

De asemenea, Alexandra Stan a relatat că s-a întâlnit cu unele familii în care au existat cazuri de violenţă. "Chiar mi-am propus să îi ajut pe aceşti oameni, pe aceste familii, mai ales pe femei, femeile sunt cele abuzate şi sunt foarte implicată în această campanie şi îmi doresc ca pe viitor să derulez cât mai multe acţiuni", a spus cântăreaţa.

Pe de altă parte, ea a declarat că această campanie împotriva violenţei va fi promovată şi în alte licee, afirmând că este "foarte important ca tinerii să fie primii informaţi". "Dacă ei sunt bine informaţi, vor ajunge să fie nici agresaţi, nici agresori şi cred că este foarte important. (...) Sunt multe acţiuni pe care le derulăm în prezent în cadrul campaniei şi trebuie să le organizăm. (...) Violenţa cred că este cel mai urât lucru care se poate întâmpla pe pământ unui om, indiferent că este fizică sau psihică", a mai afirmat vedeta.

Totodată, cântăreaţa a spus că violenţa în familie este foarte prezentă în România, precizând că acest lucru o face să fie mai motivată în ceea ce înseamnă campania "Nu bate! Mai bine cântă!".

"Cred că au fost momente magice astăzi aici (la Colegiul Naţional de Artă "Dinu Lipatti", n.r.). (...) Asta le spuneam elevilor de aici, dacă simt vreodată că au un sentiment negativ sau că sunt nervoşi sau stresaţi, se pot exprima prin muzică. Poţi să asculţi o melodie, poţi să baţi în tobe, poţi să cânţi la o chitară mai agresiv, dar în niciun caz nu trebuie să fie agresivi fizic sau verbal, pentru că nu ajuta cu nimic, din contră, te face să te afunzi din ce în ce mai rău", a mai explicat aceasta.

Cântăreaţa a declarat că mesajul campaniei sale se adresează şi agresorilor. "Da, sunt fericită. Sunt fericită pentru că mi-am recăpătat activitatea artistică, mă ocup de cariera mea, sunt cam obosită, lucrurile s-au derulat pe repede înainte şi am făcut multe lucruri într-un timp foarte scurt, dar sunt fericită şi acest eveniment (agresiunea suferită în luna iunie, n.r.) ţine de trecut, a fost într-adevăr un eveniment neplăcut, însă l-am trecut cu bine şi datorită tuturor celor care au fost alături de mine", a adăugat vedeta.

Alexandra le-a transmis victimelor violenţei în familie să nu permită acest lucru în viaţa lor. "Violenţa nu înseamnă fericire, nu înseamnă iubire, nu merită nimeni să se poarte aşa cu ele. Cel mai important este să ne respectăm pe noi înşine, să ştim cine suntem, să ne iubim şi să canalizăm totul prin iubire, toate sentimentele noastre. Să nu permitem. Iar dacă au probleme sau ajung în astfel de situaţii de violenţă şi de abuz să ştie că au la cine să apeleze şi cred că Poliţia Română şi Poliţia Capitalei le stă la dispoziţie oricând. Există psihologi, psihoterapeuţi, sunt ONG-uri care se ocupă de astfel de cazuri", a declarat aceasta.

De asemenea, Alexandra Stan a dezvăluit că în primăvară va fi pregătită să lanseze o nouă piesă.

Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns la spital, în luna iunie, cu vânătăi şi echimoze, după ce ar fi fost bătută, potrivit tatălui acesteia, de managerul ei Marcel Prodan, pe marginea unui drum naţional din Constanţa, un echipaj de poliţie intervenind pentru a o ajuta pe tânără.

Avocatul Alexandrei Stan a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Constanţa împotriva managerului ei artistic, Marcel Prodan, pentru şantaj. În plângerea respectivă, Alexandra Stan îl acuză pe Marcel Prodan că, în zilele de 14 şi 15 iunie, a ameninţat-o şi a lovit-o pentru a o determina să renunţe la pretenţiile materiale solicitate ca urmare a prestaţiilor sale artistice şi încasate de societatea al cărei administrator este bărbatul.

Procurorii DNA au început apoi urmărirea penală în cazul lui Marcel Prodan, managerul Alexandrei Stan, sub acuzaţia de şantaj.

În vârstă de 24 de ani, Alexandra Stan a lansat primul ei single, "Lollipop (Param Pam Pam)", în 2009. Al doilea single, "Mr. Saxobeat", s-a bucurat de un succes internaţional uriaş, devenind un hit şi fiind inclus în topuri muzicale din ţări precum Noua Zeelandă, Marea Britanie, Australia, Canada şi SUA. Şi-a lansat albumul de debut, "Saxobeats", în august 2011. În 2012, ea a lansat piesa "Lemonade", înregistrând aproape 47.000.000 de vizualizări pe Youtube în mai puţin de 10 luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici