Casa în care a copilărit George Harrison, estimată la 100.000 de lire sterline, scoasă la licitaţie

Casa în care a copilărit muzicianul George Harrison, fostul chitarist al trupei britanice The Beatles, a fost scoasă la licitaţie şi ar putea fi vândută pentru suma de 100.000 de lire sterline (160.000 de dolari).

90 afișări
Imaginea articolului Casa în care a copilărit George Harrison, estimată la 100.000 de lire sterline, scoasă la licitaţie

Casa în care a copilărit George Harrison, estimată la 100.000 de lire sterline, scoasă la licitaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Casa, care are trei dormitoare şi o terasă, se află în cartierul Upton Green din oraşul britanic Liverpool. George Harrison a locuit în această casă până la sfârşitul anilor 1950, informează contactmusic.com.

Proprietatea este propusă spre vânzare într-o licitaţie ce va avea loc în renumitul Cavern Club din Liverpool pe 20 octombrie. Licitaţia este organizată de Countrywide Property Auctions, aceeaşi companie care a vândut şi unul dintre apartamentele deţinute de un alt membru al trupei The Beatles, John Lennon.

Casele din Liverpool în care au copilărit John Lennon şi Paul McCartney au fost achiziţionate de National Trust, care le-a inclus pe lista patrimoniului britanic.

George Harrison a murit în 2001, la Los Angeles, la vârsta de 58 de ani, din cauza unui cancer pulmonar.

George Harrison, Paul McCartney, John Lennon şi Ringo Starr au format trupa The Beatles, în anii 1960, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici