O carte despre viaţa lui Kurt Cobain va fi lansată simultan cu documentarul "Montage of Heck"

Documentarul "Montage of Heck" despre viaţa solistului Nirvana, Kurt Cobain, care va fi lansat în luna mai, va fi însoţit de o carte ce va prezenta în detaliu evenimentele relatate în filmul produs de HBO, potrivit contactmusic.com.

431 afișări
Imaginea articolului O carte despre viaţa lui Kurt Cobain va fi  lansată simultan cu documentarul "Montage of Heck"

O carte despre viaţa lui Kurt Cobain va fi lansată simultan cu documentarul "Montage of Heck" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cartea va avea acelaşi titlu cu filmul "Montage of Heck", un nume luat de pe o casetă cu muzică realizată de Kurt Cobain şi care a fost amplu distribuită anul trecut pe internet.

Caseta conţinea piese ale unor artişti ca The Beatles, The Monkees, Iron Maiden, Black Sabbath şi The Jackson Five, oferind o imagine a asupra genurilor muzicale diferite care au influenţat cântecele compuse de Kurt Cobain.

Documentarul va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film Sundance de la sfârşitul acestei luni, urmând să fie difuzat şi pe postul HBO în luna mai.

Filmul este regizat de Brett Morgen, nominalizat la premiul Oscar în 1999 pentru documentarul "On the ropes". Potrivit unui comunicat recent al HBO, producţia va include piese foarte rare ale rockerului găsite în arhiva artistului.

Brett Morgen a declarat că a lucrat cu fiica lui Kurt Cobain şi Courtney Love, Frances Bean, pentru realizarea acestui documentar.

Kurt Cobain s-a sinucis la vârsta de 27 de ani, în 1994. Genul de muzică rock foarte distorsionată, care aborda teme precum alienarea socială, a devenit un simbol al generaţiei X a anilor 1990 şi a dus la apariţia curentului grunge-rock, pornind din Seattle.

Trupa rock Nirvana a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în aprilie 2014.

Trupa Nirvana, înfiinţată de solistul şi chitaristul Kurt Cobain şi de basistul Krist Novoselic la sfârşitul anilor 1980, a adus muzica grunge în curentul mainstream, fiind considerată formaţia emblematică a generaţiei X, din anii 1990, cu hituri precum "Smells Like Teen Spirit" and "Come As You Are".

După sinuciderea lui Kurt Cobain, în 1994, la vârsta de 27 de ani, formaţia s-a destrămat, după ce a lansat trei albume de studio într-o carieră de şapte ani, interval în care Nirvana a vândut 75 de milioane de discuri în toată lumea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici