ALEGERI PREZIDENŢIALE: REZULTATE PROVIZORII ale turului II - Iohannis-54,43%, Ponta-45,56%. Procesul verbal final,joi

Klaus Iohannis a obţinut 54,43% din voturile exprimate în turul II al prezidenţialelor, iar Victor Ponta 45,56%, conform rezultatelor finale provizorii anunţate de BEC, Biroul urmând să se întrunească joi dimineaţă pentru a întocmi procesul verbal final, ce va fi transmis Curţii Constituţionale.

3168 afișări
Imaginea articolului ALEGERI PREZIDENŢIALE: REZULTATE PROVIZORII ale turului II - Iohannis-54,43%, Ponta-45,56%. Procesul verbal final,joi

ALEGERI PREZIDENŢIALE: REZULTATE PROVIZORII ale turului II - Iohannis-54,43%, Ponta-45,56%. Procesul verbal final,joi (Imagine: Sebastian Marcovici/Mediafax Foto)

Biroul Electoral Central a publicat, miercuri, rezultatele finale provizorii ale turul II al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor primite de la toate cele 18.847 de secţii de votare.

Klaus Iohannis a obţinut 54,43% din voturi (6.288.769 voturi), iar Victor Ponta 45,56% (5.264.383 voturi).

Prezenţa la vot la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a fost de 64,10% (11.453.922 alegători).

Numărul celor care au votat în altă secţie decât cea în care au fost arondaţi a fost de 1.569.668, alţi 106.955 fiind alegători care au votat cu urna mobilă.

Din totalul voturilor, 11.553.152 (98,58%) au fost valabil exprimate, iar 166.111 (1,41%) au fost nule.

Procente mai mari de prezenţă la vot s-au înregistrat în Ilfov (80,23% din totalul alegătorilor înscrişi în liste) şi în Sectorul 1 al Capitalei (72,60%).

În restul judeţelor participarea la urne a fost următoarea: Alba (65,83%), Arad (61,46%), Argeş (64,64%), Bacău(55,41%), Bihor (62,54%), Bistriţa-Năsăud (62,98%), Botoşani (57,47%), Braşov (64,52%), Brăila (58,92%), Buzău (63,39%), Caraş-Severin (57,48%), Călăraşi (62,77%), Cluj (69,53%), Constanţa (64,59%), Covasna (49,85%), Dâmboviţa (65,81%), Dolj (64,97%), Galaţi (58,37%), Giurgiu (67,15%), Gorj (64,36%), Harghita (47,83%), Hunedoara (62,44%), Ialomiţa (57,81%), Iaşi (57,94%), Maramureş (55,72%), Mehedinţi (64,18%), Mureş (58,06%), Neamţ (55,37%), Olt (67,59%), Prahova (66,42%), Satu Mare (52,97%), Sălaj (61,89%), Sibiu (66,59%), Suceava (57,39%), Teleorman (65,54%), Timiş (63,12%), Tulcea (57,37%), Vaslui (53,02%), Vâlcea (65,14%), Vrancea (58,89%).

Prezenţa la urne înregistrată în celelalte sectoare din Bucureşti: Sectorul 2 - 66,48%, Sectorul 3 - 59,98%, Sectorul 4 - 65,74%, Sectorul 5 - 62,19%, Sectorul 6 - 69,15%.

La secţiile de votare din străinătae au votat 379.116 alegători.

Biroul Electoral Central (BEC) se va întruni joi dimineaţă pentru a întocmi procesul verbal privind rezultatele finale ale celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, acesta urmând, cel mai probabil, să fie transmis în cursul aceleiaşi zile către Curtea Constituţională, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii BEJ Ilfov şi BEJ Iaşi se aflau la sediul BEC pentru a înainta procesele verbale după centralizarea voturilor, acestea fiind ultimele două birouri electorale judeţene care transmit documentele la BEC.

Validarea alegerilor se face de către Curtea Constituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici