Băsescu: Rusia nu are acum ca obiectiv reducerea livării de gaze către beneficiarii Gazprom

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul naţional de televiziune din Republica Moldova, că Rusia nu are în momentul de faţă ca obiectiv să reducă livrările de gaze către beneficiarii Gazprom şi că Ucraina trebuie să rezolve problema plăţii datoriilor către această companie.

450 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Rusia nu are acum ca obiectiv reducerea livării de gaze către beneficiarii Gazprom

Băsescu: Rusia nu are acum ca obiectiv reducerea livării de gaze către beneficiarii Gazprom (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat cum crede că va folosi Federaţia Rusă arma energetică în această iarnă, Traian Băsescu a spus: "Din ultimele declaraţii ale preşedintelui Putin înţeleg că nu vor face acest lucru şi vă asigur că Rusia nu are, în momentul de faţă ca obiectiv să reducă livrările de gaze către beneficiarii Gazpromului".

Traian Băsescu a adăugat că există, totuşi, o problemă, şi a adăugat: "Eu dau dreptate Rusiei, Rusia spune că are de încasat peste 4 miliarde de euro de la Ucraina. Pe de altă parte, Ucraina nu are aceşti bani (..) Ucraina trebuie să găsească resurse financiare, pe de o parte, şi o înţelegere, clară, pe de altă parte, cu Gazpromul, pentru plata eşalonată a datoriilor existente".

"Dacă România ar fi într-o astfel de situaţie, în care să furnizeze gaze unei ţări şi nimeni să nu plătească factura, şi România ar închide robinetul. Aici discutăm despre relaţii comerciale care trebuie respectate", a mai spus Băsescu.

Şeful statului a dat ca exemplu faptul că România furnizează energie electrică, pentru Grecia, Turcia, şi altă ţări din Balcani.

"Dacă statul român sau Hidroelectrica sau Nuclearelectrica nu ar primi banii pentru energia pe care o furnizează, ar sista furnizarea", a mai spus el.

Întrebat dacă admite existenţa unei crize energetice la nivelul întregii Europe, Traian Băsescu a răspuns că nu admite acest lucru, la acest stadiu, pentru că a urmărit declaraţia preşedintelui Vladimir Putin prin care acesta asigura Uniunea Europeană că va furniza gaze în timpul acestei ierni, aşa cum s-au angajat.

"Deci cuvântul preşedintelui Federaţiei Ruse este un cuvânt care, din acest punct de vedere, trebuie luat în consideraţie", a precizat Traian Băsescu, adăugând că este necesar ca Ucraina să realizeze acordul cu FMI, pentru a putea primi banii de care are nevoie pentru a începe plata facturilor către Gazprom.

Pe de altă parte, preşedintele Traian Băsescu a precizat că "astăzi vedem că Federaţia Rusă a mai dobândit un teritoriu extrem de important în Marea Neagră, Crimeea".

"Dacă vă uitaţi pe hartă, veţi vedea că din punct de vedere securitate şi geostrategic această nouă cucerire a Federaţiei Ruse nu face nimic altceva decât să dea Federaţiei Ruse un control aproape total pe tot ce se întâmplă în Marea Neagră. Nu o spun cu ostilitate faţă de Federaţia Rusă, dar ca şef de stat care are responsabilităţi pentru securitatea ţării lui trebuie să o spun public. Nu am ostilitate faţă de Federaţia Rusă, dar nu pot să nu constat că un teritoriu al unei Ucraine suverane a fost pur şi simplu anexat Federaţiei Ruse, iar o Transnistrie de dimensiuni mai mari se creează în estul Ucrainei, iar toate acestea sunt lucruri care afectează securitatea naţională a României şi nu numai a României", a spus şeful statului.

Băsescu a apreciat că un scenariu privind posibilitatea ca Federaţia Rusă să devină agresivă cu România este exagerat.

"Republica Moldova este o ţară expusă datorită prezenţei militare a Federaţiei Ruse în Transnistria şi datorită agresivităţii aşa-zisului regim de la Tiraspol. Este o îngrijorare a noastră, dar Republica Moldova trebuie să aibă o reflecţie la nivel politic şi la nivelul cetăţenilor dacă situaţia de neutralitate îi garantează securitatea şi dacă va ajunge la altă concluzie în viitor poate că o modificare în Constituţie va fi necesară", a precizat el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici