Băsescu: Soluţia de a se ascunde într-un buncăr la MApN arată că premierul şi-a pierdut controlul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că "soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul", "nu mai deosebeşte instituţiile" şi arată că este "laş".

1091 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Soluţia de a se ascunde într-un buncăr la MApN arată că premierul şi-a pierdut controlul

Traian Basescu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Victor Viorel are o problemă de nervi, a cedat nervos, i se pare că numai Armata îl mai poate apăra de furia baronilor, de a mea sigur nu are de ce să se ferească, pentru că eu nu sunt furios pe el, eu sunt la stadiul la care deja de un timp bun îl compătimesc pentru cum a ajuns, din păcate trage şi ţara după el", a spus Băsescu.

El a mai spus că nu a auzit ca vreun alt premier "să se fi retras în bucărul de la Ministerul Apărării".

"Cred că a cedat nervos Victor Viorel. Este unic în Europa şi ca atitudine şi ca soluţie. N-am auzit de 25 de ani de la Revoluţie şi cu atât mai puţin în ultimii 10 de ani de când cunosc toţi premierii din Uniunea Europeană ca vreunul să se fi retras în buncărul de la ministerul apărării", a spus Băsescu.

Potrivit lui Traian Băsescu, "soluţia de a se ascunde într-un buncăr la Ministerul Apărării arată că premierul şi-a pierdut controlul, nu mai deosebeşte instituţiile şi arată că este laş".

"La Palatul Victoria, baronii nu pot fi opriţi, şi fac cum făcea Mircea Badea, pe la emisiuni: Mă duc, îl iau şi îl dau de toţi pereţii. Păi voi credeţi că, în faţa unui baron, Victor Viorel e cum e în faţa microfoanelor? Îl plesnesc ăia de nu se vede, îi merg fulgii, nu poate avea obrăznicia pe care o afişează în faţa jurnaliştilor, atunci când e în faţa baronilor", a mai comentat şeful statului.

El a afirmat că premierul a considerat că "la Ministerul Apărării, fiind unitate militară (...) baronii nu au access să îi spună: Iar ne laşi pe mâna justiţiei, Viorele, ce faci?".

"Şi Viorel îi minte şi le spune că după ce pleacă Băsescu rezolvăm problema. Numai că procurorii, judecătorii şi dosarele rămân, cu sau fără mine aici. (...) Aşa că, oricât s-ar ascunde în buncărul de la Ministerul Apărării, nu va scăpa de responsabilitatea pe care şi-a asumat-o, să apere corupţii, pentru că asta a promis partidului, că îi apără de justiţie. În schimb va face ca România să fie privită ca o mare curiozitate, premierul refugiat într-un buncăr, într-o unitate militară, pentru a conduce de acolo Executivul. Este fără precedent în Uniunea Europeană şi arată imaginea unui om care a cedat nervos", a mai spus Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că săptămâna viitoare îşi va muta biroul la sediul MApN, unde va avea întâlnirile şi activităţile oficiale, aparatul de lucru rămânând la Guvern, motivul gestului său ţinând de evitarea "înscenărilor lui Băsescu şi ale presei".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici