Cezar Preda, despre legea privind conturile partidelor: Iohannis dă o mână de ajutor PSD

Prim-vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat, joi, că prin promulgarea legii care interzice blocarea conturilor partidelor politice, în campania electorală, Klaus Iohannis „dă o mână de ajutor PSD”, nu PNL, adăugând însă că legea este un lucru bun pentru democraţie.

242 afișări
Imaginea articolului Cezar Preda, despre legea privind conturile partidelor: Iohannis dă o mână de ajutor PSD

Cezar Preda, despre legea privind conturile partidelor: Iohannis dă o mână de ajutor PSD (Imagine Octav Ganea / Mediafax Foto)

"Finanţarea unui partid este o problemă destul de sensibilă şi grea pentru un partid în condiţiile în care datoriile istorice ale partidelor se menţin şi le cunoaşteţi. PNL nu se afla în situaţia în care îşi dorea ca preşedintele României să promulge această lege acum. PNL are datorii pe care le-a reeşalonat cu cei care sunt îndreptăţiţi să primească aceşti bani, deci, indiferent dacă se promulga sau nu, PNL nu era afectat", a declarat prim-vicepreşedintele PNL Cezar Preda.

Cezar Preda a afirmat că prin promulgarea legii care interzice blocarea conturilor partidelor politice, în campania electorală, Klaus Iohannis "dă o mână de ajutor PSD".

"Întrebaţi la PSD pe criza pe care o au acum în interiorul partidului, iată, preşedintele Klaus Iohannis le dă o mână de ajutor, pentru PNL nu era o problemă", a mai spus Cezar Preda.

Liberalul a afirmat că promulgarea acestei legi este "un lucru bun pentru democraţie", pentru că permite accesul la alegeri al partidelor care "din varii motive au asemenea probleme".

"Cred că domnul preşedinte a procedat corect”, a concluzionat Cezar Preda.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că a promulgat legea prin care conturile partidelor nu pot fi executate silit pe perioada campaniei electorale.

Este vorba despre Legea pentru modificarea şi completarea Legii 334 din 2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, care conţine prevederi controversate. Iohannis a susţinut însă că legea permite partidelor să participe la campania electorală şi la "exprimarea voinţei politice".

Mai multe ONG-uri au cerut respingerea legii şi au susţinut că „partidele au strecurat o prevedere care le asigură protecţie totală împotriva propriilor creditori”, în contextul în care datoriile partidelor parlamentare, din campaniile anterioare se ridică la peste 12 milioane de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici