Comisia de cod electoral are un nou preşedinte. PNL l-a votat pe deputatul PSD Gabriel Vlase

Deputatul PSD Gabriel Vlase a fost votat, marţi, cu 312 voturi "pentru" şi trei abţineri, în funcţia de preşedinte al Comisiei de cod electoral, în locul liberalului Mihai Voicu, social-democraţii angajându-se să avanseze forma finală a Legii votului prin corespondenţă săptămâna viitoare.

278 afișări
Imaginea articolului Comisia de cod electoral are un nou preşedinte. PNL l-a votat pe deputatul PSD Gabriel Vlase

Comisia de cod electoral are un nou preşedinte PSD votat de PNL. Când promit social-democraţii că va fi gata Legea votului prin corespondenţă (Imagine: Marian Croitoru/Mediafax Foto)

Liberalii s-au opus iniţial acestei nominalizări, anunţând că nu o vor susţine decât dacă în textul hotărârii prin care Vlase era numit în această funcţie va fi introdus şi un articol prin care aleşii să aibă termen de maximum două săptămâni pentru a veni în faţa plenului cu forma finală a Legii privind votul prin corespondenţă.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a anunţat că nu este nevoie de o astfel de precizare, având în vedere că social-democraţii se angajează să termine acest proiect în Comisie până cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare.

În cele din urmă, propunerea PSD privind şefia Comisiei de cod electoral a fost votată inclusiv de către liberali, care au spus că au luat "act" de angajamentul parlamentarilor puterii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici