Duşa: Acum sunt negocieri privind Comandamentul NATO şi ceea ce va oferi România aliaţilor

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că în prezent au loc negocieri tehnice legate de Comandamentul NATO şi de ceea ce va oferi România aliaţilor, dar că deocamdată nu poate oferi detalii în această privinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

427 afișări
Imaginea articolului Duşa: Acum sunt negocieri privind Comandamentul NATO şi ceea ce va oferi România aliaţilor

Duşa: Acum sunt negocieri privind Comandamentul NATO şi ceea ce va oferi România aliaţilor (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Ministrul Apărării a declarat joi, în judeţul Constanţa, că negocierile se poartă cu generali ai NATO şi forţelor SUA, dar şi cu Comitetul Militar de la Bruxelles.

“Noi suntem acum în negocieri. De fapt sunt militarii şi specialiştii, vizavi de capabilităţile pentru forţele aeriene şi pentru forţele navale şi pentru forţele terestre. De altfel, şi generali de la NATO şi ai Statelor Unite sunt în ţară în momentul de faţă şi specialiştii noştri negociază la Bruxelles, la Comitetul Militar şi în momentul în care vom hotărî exact locaţiile, voi comunica şi locaţiile. De altfel, în declaraţia finală există această precizare că într-un termen relativ scurt se vor prezenta aceste detalii în şedinţa miniştrilor Apărării, probabil va fi în luna februarie, când se va lua decizia privind aceste capabilităţi. În momentul de faţă avem discuţiile tehnice legat de ceea ce trebuie să realizăm noi ca naţiune gazdă, ţările NATO care vor participa la aceste misiuni, probabil una din ele îşi asumă rolul de naţiune lider. Suntem în negocierile tehnice şi voi face aceste precizări publice în momentul în care finalizăm aceste negocieri”, a spus Duşa.

El a fost prezent, joi, la un exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu sistemele de rachete antiaeriene desfăşurat în Poligonul Capu Midia.

Mircea Duşă a spus la finalul evenimentului că militarii români sunt foarte bine pregătiţi, ei doborând toate ţintele.

“S-au executat mai multe trageri cu diferite rachete sol-aer pe care le avem în dotare Armatei Române. V-aţi dat seama că militarii noştri, şi mai ales specialiştii, inginerii, rachetiştii sunt foarte bine pregătiţi pentru că toate ţintele care au fost lansate au fost lovite. Sunt mândru de specialiştii noştri şi de militarii români şi de fiecare dată chiar dacă este un exerciţiu de pregătire dau dovadă de responsabilitate, de profesionalism în tot ceea ce fac”, a afirmat ministrul Apărării.

În timpul exericţiilor în poligon a avut loc şi un incendiu de vegetaţie uscată, care a fost stins în scurt timp.

Duşa a spus că au fost luate măsuri pentru ca focul să nu se extindă şi că astfel de incendii au loc frecvent în poligon atunci când au loc trageri cu rachete.

“Când avem trageri cu rachete, de fiecare dată se produce incendiu la vegetaţie şi este creat acel baraj de pămând din acea zonă pentru a nu se extinde. Dar de fiecare dată la lansarea rachetei, în momentul în care pleacă de pe rampă, se degajă o cantitate mare de energie şi se produce incendiul de vegetaţie”, a explicat Mircea Duşa.

În timpul exerciţiului de la Poligonul Capu Midia au fost verificate nivelul de operativitate a tehnicii şi de pregătire a personalului din unităţi de rachete antiaeriene din compunerea Forţelor Terestre şi Forţelor Aeriene. Tragerile de luptă din poligonul Capu Midia se desfăşoară anual, iar acest exerciţiu a fost planificat cu un an înainte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici