- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.04.2016, 12:08)
- Roxana Preda
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Legea dării în plată a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a promulgat legea dării în plată, urmând a fi publicată, joi, în Monitorul Oficial.
8244 afișări
Legea dării în plată a fost promulgată
Şeful statului a precizat că, iniţial, a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat că Legislativul a ţinut cont de observaţiile sale şi a decis să promulge actul normativ.
Legea dării în plată a fost adoptată, miercuri, 13 aprilie, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.
Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
-
Memorandum de cooperare în domeniul energiei nucleare, semnat de România şi Coreea de Sud
-
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să se întâmple
-
Războiul din Ucraina, ziua 792. Zelenski avertizează că Rusia plănuieşte să perturbe summitul de pace de la Elveţia / SUA confirmă că au trimis rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
De asemenea, deputaţii au stabilit că legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.
Citeşte şi: Asociaţia Băncilor din România îi cere lui Iohannis să atace la CCR legea dării în plată
Citeşte şi: Comisia juridică a adoptat legea dării în plată. Se va aplica şi celor în proces de executare silită. Programul Prima Casă va fi scos de sub incidenţa Legii dării în plată. Plafonul, majorat
Citeşte şi: Comisia juridică a Camerei Deputaţilor discută astăzi legea dării în plată. Zamfir acuză intoxicarea.BNR: Există risc ridicat de prejudiciere a sistemului
Citeşte şi: Legea dării în plată, în forma actuală, ar afecta grav încrederea investitorilor în România
Citește pe alephnews.ro: Topul celor mai dorite branduri de lux. Prada a fost doborâtă de Miu Miu
Citește pe www.zf.ro: De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
PROSPORT.RO
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
CANCAN.RO
Gestul bizar pe care Prințesa Kate Middleton îl face NOAPTEA, pe întuneric. Prințul William a înlemnit când a văzut-o
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe