Liiceanu: Am fost prost că l-am crezut pe Predoiu. Predoiu: Sondajele manipulatoare au "mutat" votul

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susţine că a ajuns pe locul trei la alegerile din Capitală pentru că ''sondajele manipulatoare aruncate pe piaţă au mutat votul util'', ca reacţie la afirmaţiile scriitorului Gabriel Liiceanu care îl acuză că ''are pe conştiinţă'' rezultatul de la Bucureşti.

6444 afișări
Imaginea articolului Liiceanu: Am fost prost că l-am crezut pe Predoiu. Predoiu: Sondajele manipulatoare au "mutat" votul

Liiceanu: Am fost prost că l-am crezut pe Predoiu. Predoiu: Sondajele manipulatoare au "mutat" votul (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

''Astăzi nu mai cred că domnul Predoiu este mai bun decât partidul său. În schimb, am rămas cu convingerea că, cel puţin eu, dintre toţi cei aflaţi acolo, am fost prost. În săptămâna care a precedat alegerile s-a conturat clar faptul că, potrivit sondajelor, Cătălin Predoiu era în urma lui Nicuşor Dan. În loc să-şi respecte angajamentul făcut în mai multe rânduri, domnul Predoiu a apărut într-o emisiune la Realitatea TV fluturând o hârtiuţă din care ar fi trebuit să rezulte că sondajul pe care-l invoca USB-ul era făcut de o firmă codusă de… un securist bulgar. N-a dat electoratului, aşa cum promisese, semnalul retragerii sale. Dimpotrivă. Partidul său a răspândit prin cutiile poştale din Bucureşti fluturaşi cu afirmaţii calomnioase la adresa contracandidatului său. A făcut tot ce-a putut pentru a-l împiedica pe Nicuşor Dan să rămână singur în cursă şi să câştige primăria Bucureştilor. Regulile aritmeticii îi spuneau – şi ne spuneau tuturor – că împărţirea voturilor pe versantul, să-i spunem, 'dreptei' va arunca din nou capitala, pentru patru ani de zile, în braţele celui mai corupt partid din România de după ᾽90. Neretrăgându-se, aşa cum promisese, domnul Predoiu are acum pe conştiinţă acest deznodământ. A avut, se pare, destinul Bucureştiului în mână şi a preferat să ne sacrifice. Şi, culmea ipocriziei, prima declaraţie pe care a dat-o după ce s-au aflat rezultatele a fost că trebuie de-acum „să unificăm dreapta” (?!), adică exact ceea ce împiedicase chiar el să se petreacă'', a scris Liiceanu în Revista 22.

Predoiu s-a apărat pe Facebook, transmiţându-i că este incorect cu el. El susţine că a ajuns pe locul 3 pentru că ''sondajele manipulatoare aruncate pe piaţă au mutat votul util''.

''Înregistrarea discuţiilor de la GDS arată limpede ce-am spus şi ce nu am spus în dezbatere. Iar după şedinţă v-am spus "off the record" că nu exclud personal nicio formulă care să o stopeze pe Firea, inclusiv a retragerii, dar că, tocmai, nu pot angaja partidul deocamdată şi că e important ce opinie publică se formează... Cât priveşte scorul şi sondajele, cu câteva zile înainte ordinea era inversată pe pozitiile 2 şi 3, faţă de cea rezultată în final. Ce a determinat inversarea în câteva zile? În opinia mea, tocmai faptul că sondajele manipulatoare aruncate pe piaţă au "mutat" votul util, la care s-a adaugat absenteismul, au inversat ordinea clasării pe 2 şi 3. De aceea am încercat să atrag atenţia asupra manipulării. Ce constat la rândul meu, cu un gust amar, este că în trei săptămâni nu vă mai "trec fiorii" la ideologia "nici de stânga, nici de dreapta, nici de centru". În ciuda acestor lucruri, vă salut cu respect'', a scris liberalul.

În ultima zi de campanie Predoiu şi-a evaluat propriile performanţe electorale pe baza sondajelor ca fiind între 23 şi 26%, dar în creştere.

"Partidul Naţional Liberal şi-a făcut propriile măsurători. Ştim cu certitudine cine este candidatul dreptei cel mai bine plasat, Cătălin Predoiu. Cătălin Predoiu este cel care poate s-o învingă pe doamna Firea şi la o distanţă consistentă de domnul Nicuşor Dan. Cătălin Predoiu 30%, doamna Firea 36%-37%, domnul Nicuşor Dan 18%, cam acestea sunt orientativ cifrele pe care le aveam în cursul săptămânii trecute", declara şi vicepreşedintele PNL Sulfina Barbu în ultima săptămână de campanie.

PSD a câştigat Primăria Capitalei prin Gabriela Firea cu 43,14%, Nicuşor Dan (USB) a obţinut 30,46%, Predoiu (PNL) 11,10%, după numărarea a 90 % din secţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici