Mihai Răzvan Ungureanu, învestit şef al SIE. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonie

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost învestit, miercuri, în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), la ceremonie participând preşedintele Klaus Iohannis.

1381 afișări
Imaginea articolului Mihai Răzvan Ungureanu, învestit şef al SIE. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonie

Mihai Răzvan Ungureanu, învestit şef al SIE. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la ceremonie (Imagine: Administraţia Prezidenţială)

Administraţia Prezidenţială a transmis, miercuri după-amiază, că Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar la ceremonia care a avut loc la sediul SIE a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a subliniat poziţia importantă a Serviciului de Informaţii Externe în recent adoptata Strategie Naţională de Apărare a Ţării, mai ales în contextul modificărilor geopolitice rapide din regiune. Preşedintele României a precizat, de asemenea, că Serviciul de Informaţii Externe se află în prima linie a frontului împotriva provocărilor neconvenţionale din afara graniţelor, de aceea trebuie să-şi consolideze toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referă la evaluare strategică, avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie în momente de criză întemeiată pe informaţie reală, exactă şi la timp”, a spus Iohannis la ceremonia de învestitură a lui Ungureanu

Şeful statului a mai susţinut că rolul SIE este important şi ”din perspectiva relaţiilor şi cooperării euroatlantice şi internaţionale, unde prin contribuţiile specifice şi-a dovedit eficienţa în domeniul analizei strategice şi în promovarea multiplelor interese naţionale”.

”Totodată, preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că Serviciul de Informaţii Externe îşi va consolida atât performanţele în planul activităţii specifice, cât şi rolul de partener activ în formatele de lucru care privesc asigurarea securităţii naţionale”, a mai transmis Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în 24 iunie, iar o săptămână mai târziu plenul reunit al Parlamentului l-a votat pe Ungureanu la conducerea SIE.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012.

El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.

Mihai Răzvan Ungureanu este senator de Arad, mandat obţinut din partea ARD, prin redistribuire, la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. În septembrie 2012, Ungureanu s-a înscris în partidul Forţa Civică, unde a candidat la preşedinţia partidului. Mai apoi, a alipit partidul la Alianţa România Dreaptă (ARD), formată din PDL şi PNŢCD. După alegerile parlamentare din 2012, ARD s-a dizolvat. În martie 2013, Forţa Civică şi PNŢCD au reînfiinţat Alianţa Dreptate şi Adevăr. După fuziunea PNL şi PDL, Mihai-Răzvan Ungureanu a devenit prim-vicepreşedinte al noii formaţiuni.

Postul de director al SIE era vacant din 22 septembrie 2014, când Teodor Meleşcanu a demisionat din această funcţie pentru a candida la alegerile prezidenţiale, susţinându-l ulterior, în al doilea tur, pe Victor Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici