Parlamentul votează, luni, numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Plenul Parlamentului va vota, luni, în şedinţă comună a celor două Camere, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), după validarea acestuia în comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannnis.

316 afișări
Imaginea articolului Parlamentul votează, luni, numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

Parlamentul votează, luni, numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI (Imagine: Liviu Untaru/Mediafax Foto)

Tot luni, plenul reunit va adopta hotărâri de modificare a componenţei Comisiilor de cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, dacă PNL şi PSD ajung cu negocierile la un punct comun.

Birourile Permanente ale Camerelor au decis, miercurea trecută, la propunerea PSD, ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, începând cu ora 16.00.

Comisia de control al activităţii SRI avizase, cu o zi în urmă, favorabil nominalizarea acestuia la şefia Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, fiind înregistrate 7 voturi "pentru" şi unul "împotrivă".

A doua zi după ce a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis, Eduard Hellvig a primit susţinerea publică a UNPR pentru şefia SRI.

În schimb, PSD a discutat în BPN despre susţinerea lui Hellvig, stabilind că parlamentarii social-democraţi vot vota favorabil, dar apreciind că este necesară o discuţie publică despre modul în care funcţiile din instituţiile importante sunt preluate de putere.

Liberalii, prin vocea lui Ludovic Orban, au acuzat ”tergiversarea” votului în cazul lui Eduard Hellvig, ei dorind ca Parlamentul să se reunească în aceeaşi zi, miercuri, pentru a valida numirea acestuia la şefia SRI.

Surse politice au precizat, atunci, că PSD ar dori să negocieze numirea viitorului şef al SIE în schimbul unui vot favorabil acordat de social-democraţi lui Hellvig, la şefia SRI, în condiţiile în care liderul PSD, Victor Ponta, vorbise în mod repetat despre respectarea principiului prinvind existenţa unui echilibru în preluarea funcţiilor de către putere şi opoziţie.

Informaţia a fost, însă, negată de copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Întrebată dacă PSD negociază şefia SIE şi dacă, în această situaţie, tergiversarea numirii la SRI ar avea legătură cu acest fapt, Gorghiu a precizat că nu ştie să existe vreo negociere.

”Nu ştiu niciun motiv pentru care PSD a decis să amâne, prin votul din Birourile Permanente, plenul reunit. Nu ştiu să existe vreo negociere. Mă îndoiesc că poate exista o negociere din acest punct de vedere. Pentru că nu la nivel parlamentar se decide propunerea pentru viitorul şef al SRI sau al SIE, ci propunerea, conform Constituţiei, vine de la şeful statului”, a spus Gorghiu.

La rândul lui, Ludovic Orban a precizat că liberalii au solicitat ca şedinţa Parlamentului pentru numirea lui Eduard Hellvig să aibă loc miercuri şi nu a înţeles de ce PSD a propus data de luni, nedând niciun argument.

El a arătat că este un comportament ”profund imoral” şi o atitudine de neînţeles din partea PSD şi el nu înţelege ce vrea PSD să câştige din acest lucru, precizând că ”este vorba de numirea unui director al unui serviciu de informaţii, într-o perioadă în care există o conducere interimară asupra căruia există semne de întrebare, şi chiar PSD a solicitat, în perioada în care preşedintele Iohannis a reflectat la această numire, să grăbescă numirea, iar astăzi vin cu o propunere total lipsită de logică în care singurul argument a fost că suntem noi mulţi şi aşa vor muşchii lor”.

Surse parlamentare au precizat, săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, că plenul renunit al Parlamentului nu va fi convocat în cursul zilei de miercuri, deşi procedurile formale au fost îndeplinite, întrucât nu s-a ajuns la un acord între PSD şi PNL asupra mai multor teme care ar putea face obiectul unui astfel de plen comun, PSD şi PNL negociind încă în privinţa Comisiilor comune de Cod electoral şi pentru revizuirea Constituţiei, a căror şefia a fost dată la schimb.

În această situaţie, preşedintele Comisiei de Cod, Valeriu Zgonea (PSD), a anunţat deja că se va retrage din această funcţie, care va reveni PNL, respectiv actualului vicepreşedinte, Mihai Voicu. În schimb, PSD va prelua şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat în mod expres, luni, după BPN al PSD, ca PNL să-şi nominalizeze cei cinci membri în Comisia de revizuire a Constituţiei. Astfel, sursele citate au arătat că şefia Comisiei de revizuire a Constituţiei ar putea reveni fie lui Valeriu Zgonea (PSD), fie lui Călin Popescu Tăriceanu (PLR), fie lui Ioan Chelaru (PLR).

Sursele citate mai precizau că, odată ce PSD şi PNL vor ajunge la un acord în urma negocierilor, plenul reunit va fi convocat şi se va pronunţa atât asupra şefului SRI, cât şi a noilor componenţe ale Comisiilor de Cod Electoral şi de revizuire a Constituţiei.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, săptămâna trecută, că liberalii au decis să-i schimbe din Comisia de revizuire a Constituţiei pe parlamentarii care şi-au încetat mandatul sau care au decis să se retragă, cum este cazul lui Crin Antonescu şi al Alinei Gorghiu.

El a menţionat că vor fi înlocuiţi senatorii Crin Antonescu şi Tudor Chiuariu, foştii deputaţii Petre Roman, George Scutaru şi actualul co-preşedinte al PNL, Alina Gorghiu şi a precizat că Antonescu şi Gorghiu au decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei.

De asemenea, Stroe a afirmat că PNL va propune un candidat pentru poziţia de preşedinte al Comisiei în locul lui Crin Antonescu. Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, va fi cel propus pentru poziţia de preşedinte al acestui for.

La rândul său, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, joi, că discuţia despre cine va fi propus pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei va avea loc în cadrul coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care şefia Comisiei de Cod electoral a fost cedată PNL.

Ponta a precizat că PSD şi PNL au schimbat preşedinţiile comisiilor de Cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, fiecare formaţiune având un interes în preluarea uneia sau a alteia dintre comisii.

”PNL avea preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiei. Domnul Antonescu a renunţat (la şefia comisiei, n.r.) şi pentru PSD proiectul USL de revizuire a Cosntituţiei era, între cele două, pe primul loc ca prioritate, iar pentru PNL era schimbarea sistemului electoral. Înţeleg că a fi preşedinte domnul Voicu, care a fost şi în 2008, când s-a făcut legea actuală, deci e cel mai în măsură să o modifice”, a spus Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici