Premierul Cioloş: Guvernul a sesizat din nou la CCR legea privind pensiile aleşilor locali

Guvernul a sesizat din nou CCR privind legea pensiilor aleşilor locali după ce Parlamentul a adoptat-o deşi fusese declarată neconstituţională, a anunţat premierul Dacian Cioloş luni la postul public de radio.

859 afișări
Imaginea articolului Premierul Cioloş: Guvernul a sesizat din nou la CCR legea privind pensiile aleşilor locali

Premierul Cioloş: Guvernul a sesizat din nou la CCR legea privind pensiile aleşilor locali (Imagine: Octav Ganea)

El a subliniat că din textul adoptat de parlamentari nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii care nu respectă principiul contributivităţii.

Cioloş a arătat că a cerut judecătorilor CCR să clarifice dacă elementele menţinute în lege sunt constituţionale.

"Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituţională. Chiar astăzi (luni-n.r.) am semnat acest document pentru că în continuare din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanţate aceste pensii sau indemnizaţii speciale. Ele, aşa cum e prevăzută legea, ar urma să impacteze bugetul de stat pentru că şi bugetele locale, mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat, şi pe de altă parte nu se respectă principiul contributivităţii, legea şi astea ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou Curţii Constituţionale să clarifice dacă aceste elemente care în continuare sunt menţinute în lege sunt constituţionale", a spus premierul.

El a mai subliniat faptul că pensiile speciale acordate anumitor categorii ocupaţionale riscă să afecteze pe termen mediu şi lung sustenabilitatea sistemului de pensii din România.

Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat marţi legea pensiilor speciale pentru aleşii locali, care fusese declarată neconstituţională de CCR, la sesizarea Guvernului. Parlamentarii au reanalizat legea şi au stabilit că pensiile speciale vor fi finanţate de la bugetele locale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici