Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut de DNA

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, a fost reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind suspectat de comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, transmit procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

5500 afișări
Imaginea articolului Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut de DNA

Primarul oraşului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra lui Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2016, a inculpatului CCătălin Cherecheş primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. În data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cătălin Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei. La data de 27 aprilie 2016, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în documentul citat.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2014, Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunţător în cauză) să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

„În continuare, inculpatul Cherecheş Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheş Cătălin a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar”, se mai arată în comunicatul DNA.

De asemenea, procurorii au subliniat că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului Local Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

„La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, primarul i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat”, se mai subliniază în comunicat.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici