Victor Ponta RENUNŢĂ la titlul de doctor în drept. RĂSPUNSUL Universităţii Bucureşti

Premierul Victor Ponta anunţă că a trimis o scrisoare către rectoratul Universităţii Bucureşti în care notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti. El arată, într-un mesaj postat pe Facebook, că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic.

13329 afișări
Imaginea articolului Victor Ponta RENUNŢĂ la titlul de doctor în drept. RĂSPUNSUL Universităţii Bucureşti

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Ponta precizează însă în acelaşi timp că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment".

Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat.

Răspunsul Universităţii Bucureşti: Întreprindem demersurile necesare pentru renunţarea la titlul de doctor

Universitatea Bucureşti (UB) va întreprinde toate demersurile legale necesare cu privire la solicitarea premierului Victor Ponta de renunţare la titlul de doctor în drept care i-a fost acordat în 2003, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de instituţia de învăţământ superior.

UB precizează, în răspunsul transmis lui Ponta, că a primit scrisoarea prin care acesta a anunţat că renunţă la titlul de doctor în drept.

"Am apreciat sinceritatea tonului din scrisoarea dumneavoastră şi buna-credinţă cu care, acum, luaţi în considerare demersul Universităţii din Bucureşti şi decizia Comisiei de Etică din 2012", se arată în comunicat.

Rectorul UB, Mircea Dumitru, îi transmite premierului că instituţia pe care o reprezintă este de acord cu aprecierile lui referitoare la domeniul educaţiei, ca "domeniu fundamental şi esenţial pentru viitorul nostru ca societate europeană".

"Universitatea din Bucureşti va face întotdeauna tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura educaţie şi cercetare ştiinţifică de calitate. Cu privire la renunţarea la titlul de doctor în drept, ce v-a fost acordat în 2003, vă anunţăm că Universitatea din Bucureşti ca întreprinde toate demersurile legale necesare, în acord cu solicitarea dumneavoastră", se mai arată în comunicat.

Prezentăm integral scrisoarea trimisă de Victor Ponta către rectoratul Universităţii Bucureşti:

Stimate Domnule Rector,
Vă scriu pentru a vă notifica renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti.

Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza mea de doctorat. Nu am făcut acest lucru pentru că m-am considerat de bună credinţă în argumentele mele la momentul apariţiei contestării şi nu am vrut să amestec planul pur profesional cu cel politic.

După ce voi părăsi viaţa politică îmi doresc să iniţiez un nou demers doctoral, respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment.

Domeniul Educaţiei este unul fundamental şi esenţial nu doar pentru activitatea Guvernului ci şi pentru viitorul nostru ca societate europeană. De astăzi avem un nou Ministru al Educaţiei şi Cercetării şi îmi doresc ca mandatul acestuia să fie plin de succes în atingerea obiectivelor sale, fără a fi perturbat de o temă care în timp a devenit eminamente politică.

Strict personal, perioada petrecută de mine ca student al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti reprezintă o amintire excepţională şi regret nespus dacă discuţiile apărute după momentul preluării funcţiei de Prim-Ministru au afectat imaginea unei instituţii pe care o iubesc la fel de mult ca toţi ceilalţi absolvenţi ai săi!

Pentru toate aceste argumente, vă rog să luaţi act, domnule Rector, de decizia mea de a renunţa la titlul de doctor în drept.

Cu stimă,
Victor Ponta

Bucureşti, 16 decembrie 2014. În atenţia Rectorului Universităţii Bucureşti, Prof. univ. dr. Mircea Dumitru

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici