- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Boagiu: Nimeni nu se face vinovat de modul în care au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu susţine că nimeni nu este vinovat de cum au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată, deşi unele trenuri au avut întârzieri de câteva zile, iar multe drumuri sunt încă închise sau cu restricţii, şi acuză lipsa preavizelor de înrăutăţire a vremii.
"Ceea ce n-a fost chiar în regulă a fost timing-ul în care noi am primit avertizările, care au fost fără preaviz. Nu se face nimeni vinovat. Ne uităm la vreme şi vedem cantitatea de zăpadă şi vântul puternic care au afectat ţara", a spus Boagiu, la conferinţa de bilanţ a Ministerului Transporturilor.
Ea a adăugat că, în ciuda condiţiilor meteo extrem de grele, drumarii şi angajaţii CFR care se ocupă de deszăpezire şi-au riscat viaţa pentru a debloca circulaţia.
La începutul săptămânii trecute Boagiu anunţa că responsabilii cu deszăpezirea care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, din Ministerul Transporturilor şi companiile din subordinea instituţiei, vor fi sancţionaţi.
Ceremonia de predare-primire a portofoliului Transporturilor va avea loc vineri, de la ora 16.45.
-
Marga face dezvăluiri despre cancelarul Germaniei: Merkel a venit în România cu rucsacul în spate când era tânără. A fost în Munţii Făgăraş şi la Mamaia
Politic ieri, 23:01
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că speră ca relaţia sa personală cu cancelarul german Angela Merkel să poată fi şi folosită în politica externă, el dezvăluind că Merkel cunoaşte bine România, pentru că în tinereţe a venit cu rucsacul în spate la Făgăraş şi Mamaia. citeşte tot
-
Marga: Merg cu Băsescu în acelaşi avion la Summitul NATO de la Chicago
Politic ieri, 22:47
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că are prevăzut în program să călătorească în aceeaşi aeronavă cu preşedintele Traian Băsescu la Summitul NATO de la Chicago, el adăugând şi că relaţia sa cu şeful statului nu a fost "disfuncţională" până acum. citeşte tot





Despre trenuri, caii feerate putem intra forumtrenuri.
credeam ca boagiu asta e mai responsabila , dar se vede ca slugile basiste sunt toate la fel: proaste si incompetente! a trecut o saptamana idioato si oamenii sunt sub zapada si acum! in alte tari asta se numeste neglijenta criminala si se face puscarie pentru ea, dar in Romania nu va fi dat afara nimeni.
Dragi prieteni ,daca veti intalni un comentariu de-al REVOLUTIONARULUI,EUROPA UNITA sau SOMER.RO,santeti rugati sa schimbati textul dupa bunul plac.Este un joc nou si distractiv,Va multumim