CRONOLOGIE: Mohammad Munaf, adus în România după un deceniu de la răpirea jurnaliştilor în Irak

Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare, a fost predat autorităţilor române joi, după un deceniu de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, scenariul aducerii în ţară a cetăţeanului irakian şi american fiind asemănător cu cel în cazul omului de afaceri Omar Hayssam.

2441 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Mohammad Munaf, adus în România după un deceniu de la răpirea jurnaliştilor în Irak

CRONOLOGIE: Mohammad Munaf, adus în România după un deceniu de la răpirea jurnaliştilor în Irak (Imagine: Biroul de Presă al IGPR/Mediafax Foto)

Scenariul aducerii în ţară a omului de afaceri Omar Hayssam, condamnat printre altele şi pentru răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, s-a repetat astăzi, în cazul cetăţeanului irakian şi american Mohammad Munaf.

Condamnat la zece ani de închisoare în cazul răpirii ziariştilor Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci, Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu şi adus, joi, în România, aflându-se în prezent în custodia Poliţiei Române. În urmă cu doi ani, Omar Hayssam era şi el predat autorităţilor din România.

Anunţul aducerii în ţară a lui Mohammad Munaf a fost făcut joi după-amiază de către Administraţia Prezidenţială.

MEDIAFAX vă prezintă cronologia evenimentelor legate de Mohammad Munaf, de la răpirea celor trei jurnalişti, la plecarea din ţară şi la aducerea în România.

28 martie 2005 - Jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci (ambii de la Prima TV) şi Ovidiu Ohanesian (de la cotidianul România Liberă) contactează telefonic conducerea postului de televiziune, Marie Jeane spunând că sunt răpiţi. Ulterior, printr-un sms, aceasta cere ajutor: "Am fost răpiţi. Nu e o glumă. Ajutor! Ajutor!".

29 martie 2005 - ora 00.00 - MAE român anunţă, printr-un comunicat, posibila dispariţie a trei jurnalişti români în Irak şi că principalele servicii de informaţii au constituit o echipă de gestiune informativă a situaţiei.

30 martie 2005 - Omul de afaceri sirian Omar Hayssam susţine că a primit, cu o zi în urmă, două telefoane de la o persoană necunoscută, care i-ar fi cerut patru milioane de dolari răscumpărare pentru ziarişti. El mai afirmă că este prieten cu Mohammad Munaf, cetăţean irakiano-american care îi însoţea pe jurnalişti. Hayssam mai spune că îl cunoaşte pe tatăl lui Marie Jeanne Ion. Înregistrarea uneia din convorbiri este analizată de celula de criză de la Cotroceni. În aceeaşi zi, apar primele informaţii legate de afacerile lui Hayssam în România şi de apropierea sa faţă de PSD.

1 aprilie 2005 - Apar şi fotografii cu cei trei jurnalişti, difuzate de agenţia Reuters. Mohamad Munaf nu apare în aceste imagini. În aceeaşi zi, familiile ziariştilor, dar şi soţia lui Mohamad Munaf sunt primiţi la Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu.

5 aprilie 2005 - Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei anunţă, înaintea Ministerului Public, reţinerea lui Omar Hayssam. După ce şi procurorii anunţă reţinerea lui Hayssam pentru fapte penale, Preşedinţia revine, precizând că omul de afaceri sirian a fost reţinut în legătură cu răpirea jurnaliştilor.

Două posturi de televiziune româneşti anunţă, citând ”surse bine informate”, că ziariştii ar fi fost eliberaţi.

6 aprilie 2005 - Procurorii cer arestarea lui Hayssam pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro. Ministerul Public informează că Omar Hayssam a fost reţinut pentru infracţiuni economice, precizând, totodată că, în urma monitorizării acestuia, ”au rezultat indicii” privind legături ale acestuia cu persoane care ar fi implicate în răpirea celor trei jurnalişti în Irak.

În aceeaşi zi, Hayssam este exclus din PSD.

22 aprilie 2005 - Postul de televiziune Al-Jazeera difuzează o înregistrare cu cei trei jurnalişti şi imagini separate cu un bărbat care pare a fi Mohamed Munaf, postul susţinând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii. Cei trei jurnalişti sunt aştezaţi pe jos, lângă un perete, sunt desculţi şi au cătuşe la mâini, fiind totodată ameninţaţi cu două pistoale. Cea care vorbeşte este tot Marie Jeanne Ion, care se află în centru, încadrată de Mişcoci şi Ohanesian. Cei trei sunt îmbrăcaţi în alte haine decât cele pe care le aveau în prima înregistrare şi în fotografiile difuzate de Reuters. Ohanesian şi Mişcoci au barbă, iar jurnalista are părul desfăcut, toţi părând să fie într-o stare fizică proastă. Al-Jazeera relatează că bărbatul prezentat separat în înregistrare este Mohamad Munaf şi că acesta îi cere preşedintelui SUA, George W. Bush, să intervină pentru eliberarea sa. Imaginile difuzate au în colţul din stânga o siglă care reprezintă harta Irakului de culoare verde, cu două săbii de luptă încrucişate, sub care se află textul în limba arabă "Escadroanele Mu'ad ibn Jabal";

26 aprilie 2005 - Postul de televiziune Al-Jazeera transmite, în jurul orei 21.00, ora României, o nouă înregistrare video cu cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, care plâng, Sorin Mişcoci fiind îmbrăcat în portocaliu, iar Ovidiu Ohanesian fiind ras pe cap. În înregistrare, cei trei jurnalişti au o altă vestimentaţie decât în imaginile prezentate anterior. Ghidul lor, Mohamad Munaf, apare şi de această dată într-o imagine separată. Atât Munaf, cât şi Mişcoci sunt îmbrăcaţi în haine portocalii şi au capetele acoperite, vestimentaţie specifică celor care urmează să fie executaţi. Gruparea care îi deţine pe ostatici a prelungit până în 27 aprilie, la ora 18.00, ultimatumul dat autorităţilor române cu privire la retragerea trupelor din Irak. Potrivit Al-Jazeera, ziariştii spun că răpitorii dau un nou ultimatum şi, de asemenea, cer românilor să iasă în stradă pentru a face presiuni asupra autorităţilor.

27 aprilie 2005 - Autorităţile române solicită, printr-un comunicat al Preşedinţiei, prelungirea termenului limită acordat de gruparea care îi deţine pe cei trei cetăţeni români. De asemenea, cer Consiliului Înţelepţilor Musulmani din Irak (Hayat Al Ulema al Muslimin al - Iraki) implicarea în eforturile de eliberare a ostaticilor români, "inclusiv prin iniţierea de negocieri". În aceeaşi zi, Ambasada SUA anunţă că autorităţile americane continuă ”să lucreze îndeaproape cu Guvernul României pentru a întreprinde orice efort necesar, atât aici, cât şi la Bagdad, pentru protejarea vieţilor" jurnaliştilor ostatici şi a însoţitorului lor.

22 mai 2005 - Administraţia Prezidenţială anunţă că cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak şi cetăţeanul american de origine irakiană care îi însoţea au fost eliberaţi şi sunt sub controlul autorităţilor române, iar în ziua următoare jurnaliştii sunt aduşi la Bucureşti, cu un avion militar.

De asemenea, Ministerul Public a transmis că Mohammad Munaf este cercetat pentru infracţiuni economico-financiare într-un dosar alături de Omar Hayssam, fiind începută urmărirea penală.

23 mai 2005 - Ambasada SUA la Bucureşti informează că Mohammad Munaf va rămâne la Bagdad, pentru a fi interogat în continuare, întrucât, după audierile preliminare, s-a ajuns la concluzia că acesta deţine "informaţii care indică o ameninţare iminentă la adresa forţelor multinaţionale ale coaliţiei din Irak".

24 mai 2005 - Ambasada SUA la Bucureşti anunţă că Mohammad Munaf rămâne la Bagdad, dar nu are detalii despre locul în care se află acesta sau despre cât timp va fi interogat. Ambasada preciza că a ţinut legătura, de la începutul crizei, cu soţia lui Mohammad Munaf, care locuieşte în Bucureşti şi că va face tot ce se poate pentru a facilita comunicarea între Munaf şi familia sa. Misiunea diplomatică americană nu a putut preciza dacă Mohammad Munaf va fi returnat în România.

26/27 mai 2005 - Curtea de Apel Bucureşti emite mandate de arestare preventivă pe numele lui Haysssam şi al lui Mohammad Munaf - ghidul celor trei jurnalişti -, în dosarul referitor la răpirea din Irak. În cazul lui Munaf, mandatul de arestare a fost emis în lipsă, el fiind în custodia autorităţilor americane. Pentru Omar Hayssam, acesta era al treilea mandat de arestare preventivă, după cele emise în dosarele legate de Foresta Nehoiu şi, respectiv, afacerea cu capetele de tractor Volvo - în valoare de 1,8 milioane de euro. Hayssam respinge acuzaţiile de terorism, susţinând că fratele lui Mohammad Munaf i-a spus despre organizarea, la Bagdad, a unei licitaţii pentru achiziţionarea a 25.000 de tone de zahăr. Apoi, Munaf i-ar fi sugerat lui Hayssam să participe la licitaţia de la Bagdad şi, ca interesele economice ale omului de afaceri să fie cunoscute, să ia şi jurnalişti cu el la Bagdad.

27 mai 2005 - Mohammad Munaf este "deţinut pe motive de securitate", în custodia Forţei Multinaţionale din Irak, confirmă Centrul de Presă al Coaliţiei Multinaţionale din Irak. "Mohammad Munaf este reţinut ca deţinut pe motive de securitate, în baza prevederilor Rezoluţiei 1546 a Consiliului Naţiunilor Unite, ca o ameninţare la adresa securităţii Irakului", susţine sursa citată.

1 iunie 2005 - Jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian susţin o conferinţă de presă în care au relatat momentul răpirii lor şi condiţiile în care au fost sechestraţi, precum şi momentul eliberării.

Ei au respins categoric faptul că ar fi putut fi implicat Mohammad Munaf în răpirea lor, susţinând că nicio persoană nu ar putea să se autosupună unui astfel de tratament, pe care Mişcoci l-a catalogat drept groaznic. Jurnaliştii nu au putut preciza însă dacă Munaf a stat în permanenţă în acelaşi loc de deţinere, având în vedere că tot timpul au fost legaţi la ochi. Ei au precizat că au fost eliberaţi "la pachet toţi patru", fiind lăsaţi pe o stradă din Bagdad, de unde au fost preluaţi. Jurnaliştii au precizat că preţul biletelor de avion pentru deplasarea în Irak a fost suportat de Mohammad Munaf. De asemenea, Marie Jeanne Ion a spus că nu ştia foarte multe despre afacerile lui Mohammad Munaf cu zahăr, doar că la Bagdad acesta avea nişte întâlniri cu diverşi oficiali şi parteneri de afaceri, la care mergea singur.

Marie Jeanne Ion explică într-o emisiune transmisă de postul Prima Tv că Omar Hayssam a întrebat-o dacă vreun ziarist de la Prima Tv doreşte să meargă într-o deplasare în Irak, pe care doreşte să o organizeze un prieten de-al său - Mohammad Munaf. Conform lui Marie Jeanne Ion, Munaf le-ar fi spus jurnaliştilor că le poate face intrarea la premierul irakian pentru un interviu, iar acesta s-ar fi ocupat şi de obţinerea vizelor jurnaliştilor pentru Iordania şi Irak.

6 iunie 2005 - Preşedintele Traian Băsescu dezvăluie că una dintre solicitările grupului care-i deţinea pe cei trei jurnalişti şi pe Mohammad Munaf a fost, la un moment dat, ca în schimbul acestora să primească 20 de militari români aflaţi în Irak. Băsescu mai spune că Omar Hayssam voia să iasă din România şi că îşi transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soţiei acestuia şi al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autorităţile irakiene.

Tot atunci, preşedintele Băsescu preciza că, având în vedere că autorităţile române îl suspectau pe Mohammad Munaf de organizarea aranjamentului pentru răpirea ziariştilor, intenţia fermă a părţii române a fost de a-l aduce în România. Băsescu a adăugat că, deoarece aeroportul din Bagdad este controlat de forţele americane, partea română a trebuit să informeze că îi deţine pe ziariştii români şi pe cetăţeanul american. Forţele americane au solicitat audierea celor patru, iar partea română a fost de acord doar în privinţa lui Munaf, conform reglementărilor internaţionale. Potrivit lui Băsescu, interogarea lui Munaf a avut loc în seara zilei eliberării, "pe teren neutru" - nici la Ambasada României, nici la Ambasada SUA -, şi urma să continue a doua zi dimineaţă, când, în baza legii, acesta a fost "arestat" de autorităţile americane. Băsescu preciza că autorităţile de la Bucureşti le-au solicitat celor americane ca Munaf să fie adus la Bucureşti ”măcar pentru un interogatoriu serios”, cerere la care nu s-a primit încă răspuns.

17 octombrie 2005 - Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost trimis în judecată de procurorii instanţei supreme, pentru implicare în răpirea la Bagdad a celor trei jurnalişti români care au fost racolaţi de arab pentru a face reportaje despre noile schimbări politice în Irak. Mohammad Munaf - ghidul jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian - a fost trimis în judecată în lipsă.

Procurorii instanţei supreme au transmis anchetatorilor anticorupţie ”anumite aspecte reclamate” de Mohammad Munaf în cadrul anchetei privind răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, pentru ca aceştia să verifice dacă au fost comise fapte de corupţie.

Munaf le-a relatat procurorilor care au mers la Bagdad despre persoanele cu care Omar Hayssam ar fi făcut afaceri, printre care şi social-democraţi.

27 septembrie 2005 - Ministerul Justiţiei şi autorităţile americane analizează posibilitatea aducerii în România a lui Mohammad Munaf, după ce Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că el ar putea fi extrădat din SUA, ţinând cont că se află într-o bază militară americană.

31 octombrie 2005 - Începe la Bucureşti procesul lui Omar Hayssam pentru terorism, în absenţa lui Mohammad Munaf, deţinut într-o bază militară americană de lângă Bagdad.

18 decembrie 2005 - Mohammad Munaf nu va fi extrădat autorităţilor române pentru a fi judecat în procesul privind implicarea sa în răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, Statele Unite apreciind că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca inculpatul să fie predat României.

18 ianuarie 2006 - Omar Hayssam este operat de cancer la colon, la Spitalul Penitenciar Rahova.

26 aprilie 2006 - La cererea procurorului Ciprian Nastasiu, care l-a trimis în judecată pe Omar Hayssam, Curtea de Apel Bucureşti dispune revocarea, din motive medicale, a ultimului mandat de arestare preventivă care mai era eliberat pe numele lui Hayssam - cel din dosarul privind răpirea jurnaliştilor români în Irak - şi înlocuirea lui cu interdicţia de a părăsi ţara. Comisia de expertiză medico-legală a consemnat, în raportul său, că tratamentul pentru pacientul Omar Hayssam nu poate fi realizat în reţeaua penitenciarelor, ci doar în unităţi oncologice aparţinând Ministerului Sănătăţii. La termenele de judecată care au urmat, Hayssam nu s-a prezentat în faţa instanţei, avocaţii săi invocând că acesta era programat la şedinţe de chimioterapie.

28 iunie 2006 - Instanţa decide judecarea separată a lui Mohamad Munaf şi a lui Omar Hayssam, acuzaţi de răpirea celor trei jurnalişti români. Tot în 28 iunie, Hayssam apare ultima dată în faţa judecătorului, neputând fi audiat întrucât se afla sub sedative.

19 iulie 2006 - Curtea de Apel Bucureşti decide rearestarea omului de afaceri Omar Hayssam, după mai multe absenţe ale acestuia şi constatarea că s-ar sustrage de la judecată. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră declara atunci că omul de afaceri sirian nu este înregistrat ca fiind plecat din România. Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală după ce poliţiştii din Bucureşti nu l-au găsit la adresele cunoscute.

20 iulie 2006 - Şefii SRI, SIE şi DGIPI - Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean - demisionează din cauza situaţiei create în urma eliberării lui Omar Hayssam.

În aceeaşi zi, Inspectoratul General al Poliţiei Române cere Parchetului Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie să solicite Curţii de Apel Bucureşti emiterea unui mandat de urmărire internaţională pe numele lui Omar Hayssam.

21 iulie 2006 - Poliţiştii declanşează procedurile de urmărire internaţională a omului de afaceri sirian. Ministrul de Interne Vasile Blaga aprecia că procurorul care a intrumentat dosarul jurnaliştilor răpiţi la Bagdad ar fi trebuit să ceară monitorizarea lui Omar Haysasam după ce acesta a părăsit arestul şi că nu Poliţia poartă responsabilitatea dispariţiei lui Omar Hayssam, ci serviciile de informaţii.

Procurorul general al României Ilie Botoş demisionează şi el ca urmare a scandalului provocat de dispariţia lui Omar Hayssam.

24 iulie 2006 - Procurorul Ciprian Nastasiu - cel care a anchetat dosarul răpirii jurnaliştilor - este eliberat din funcţia de şef adjunct al DIICOT. În aceeaşi zi, nava siriană Al Mahmoud 4 revine în România, în Portul Midia, după ce descărcase câteva mii de animale în Siria. Echipajul navei este audiat în legătură cu informaţiile potrivit cărora Omar Hayssam ar fi reuşit să fugă din România la bordul acestui vas, care a plecat din Portul Midia în 13 iulie, cu un transport de animale.

26 iulie 2006 - Curtea de Apel Bucureşti emite, la solicitarea procurorilor, un mandat de urmărire internaţională pe numele lui Omar Hayssam, după ce anchetatorii au stabilit cu certitudine că acesta a părăsit ilegal teritoriul României.

5 septembrie 2006 - Jurnalistul Ovidiu Ohanesian susţine că Mohammad Munaf şi Omar Hayssam nu sunt principalii organizatori ai răpirii sale, ci sunt doar nişte unelte, iar adevăraţii organizatori trebuie căutaţi în România, răpirea fiind, de fapt, o spălare de bani.

13 octombrie 2006 - Tribunalul Penal Central din Bagdad l-a condamnat la pedeapsa capitală pe Mohammad Munaf, alături de acesta fiind condamnaţi la moarte prin spânzurare şi alţi cetăţeni irakieni, pentru legături cu reţele teroriste.

14 octombrie 2006 - Avocaţii lui Mohammad Munaf au cerut unui judecător federal american să blocheze transferarea acestuia din custodia SUA către guvernul irakian.

15 octombrie 2006 - Departamentul american al Justiţiei spune că Mohammad Munaf nu se află în custodia SUA, ci a forţei multinaţionale din Irak, iar afirmaţiile conform cărora riscă să fie torturat dacă va fi transferat în custodie irakiană sunt simple speculaţii.

19 octombrie 2006 - Tribunalul districtului Columbia respinge petiţia înaintată de un grup de avocaţi americani prin care se cerea ca Mohammad Munaf să nu fie predat autorităţilor irakiene, după condamnarea acestuia la moarte de către Tribunalul penal central din Bagdad.

21 octombrie 2006 - Avocaţii care îl reprezintă pe Mohammad Munaf în Statele Unite fac recurs la hotărârea Tribunalului Districtului Columbia, solicitând, totodată, blocarea predării inculpatului, condamnat la moarte, către autorităţile irakiene.

26 octombrie 2006 - Cei trei jurnalişti răpiţi în Irak se constituie părţi civile în dosarul de terorism al lui Mohammad Munaf, Ovidiu Ohanesian cerând daune morale de un milion de euro, iar Marie Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci câte două milioane de euro.

28 octombrie 2006 - Curtea Teritorială de Apel a Districtului Columbia blochează temporar predarea lui Mohammed Munaf către autorităţile irakiene, respingând însă, pe fond, solicitarea ca inculpatul să fie menţinut în custodie americană pe durata procesului din Statele Unite.

2 noiembrie 2006 - Ministrul Justiţiei Monica Macovei cere sprijinul omologului său irakian pentru soluţionarea de urgenţă a ultimelor cereri de asistenţă prin care s-a solicitat audierea, sub forma unei comisii rogatorii clasice sau prin videoconferinţă, a lui Mohammad Munaf.

7 noiembrie 2006 - Sora lui Mohammad Munaf cere Curţii Supreme a Statelor Unite să-l păstreze pe fratele său în custodie, în aceeaşi petiţie secretarul pentru Forţele Terestre americane fiind făcut responsabil, prin funcţia pe care o deţine, de menţinerea lui Munaf în stare de detenţie.

14 noiembrie 2006 - Curtea Supremă a Statelor Unite refuză să amâne transferarea către autorităţile irakiene a lui Mohammad Munaf. Decizia Curţii Supreme a SUA, prin care a fost respins recursul înaintat de Mohammad Munaf pentru blocarea transferului său în custodia autorităţilor irakiene, nu atrage după sine transferarea imediată a acestuia.

23 noiembrie 2006 - Mohammad Munaf este audiat prin videoconferinţă de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, atât în dosarul în care este acuzat de terorism, cât şi în dosarul lui Omar Hayssam, în care are calitate de martor. Interogatoriul propriu-zis a fost amânat pentru 14 decembrie, deoarece în biroul din Irak nu era prezent şi un judecător. Totodată, avocatul său, care a spus că este şi avocatul lui Saddam Hussein, a cerut timp pentru a studia întrebările trimise din România. În cadrul discuţiilor, Mohammad Munaf a spus că a dat declaraţii împotriva lui Hayssam pentru că procurorul român care a fost în Irak i-a promis că va avea grijă de familia sa. Munaf l-a rugat pe judecătorul Curţii de Apel Bucureşti să îi protejeze pe membrii familii sale, pentru că aceştia au primit ameninţări cu moartea.

14 decembrie 2006 - Audierea "de la distanţă" a lui Mohammad Munaf este amânată de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că nu există acordul autorităţilor irakiene.

Mohammad Munaf a formulat, prin avocaţii săi, o plângere la Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, reclamând că neimplicarea României în procesul său a dus la încălcarea a cinci drepturi fundamentale

7 aprilie 2007 - Curte de Apel americană decide că Mohammad Munaf nu poate apela la justiţia din Statele Unite pentru a evita aplicarea sentinţei pronunţate la Bagdad. Avocaţii lui Munaf au afirmat că vor contesta decizia la Curtea Supremă a Statelor Unite.

13 iunie 2007 - Omar Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti, în procesul răpirii jurnaliştilor, decizia nefiind definitivă.

7 decembrie 2007 - Curtea Supremă a Statelor Unite decide să accepte audierea cazului lui Mohammad Munaf.

29 ianuarie 2008 - Curtea Federală de Casaţie irakiană anulează decizia de condamnare la moarte a lui Mohammad Munaf. Curtea a decis că hotărârea de condamnare la moarte prin spânzurare a lui Munaf şi a celorlalte cinci persoane acuzate a avut la bază vicii de procedură (inclusiv transcriere greşită a numelor) şi erori în aplicarea legii şi a stabilit anularea acesteia. Comisia Publică a Curţii de Casaţie Federale irakiene afirmă că declaraţiile victimelor răpirii nu au fost confirmate de documente în cursul investigaţiei, deoarece ziariştii au plecat în România după eliberare, însă reprezentantul Ambasadei Române a oferit mărturii privind incidentul. În urma anchetei, s-a stabilit că răpirea a fost planificată în România de către omul de afaceri sirian Hayssam Omar (Haytham al Umar), care l-a trimis în Irak pe fratele său, Muhammad Khaled al Umar, ca om de legătură cu răpitorii.

20 februarie 2008 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide condamnarea lui Hayssam, în lipsă, la 20 de ani de închisoare.

1 martie 2008 - Avocaţii lui Mohammad Munaf anunţă Curtea Supremă a Statelor Unite că o Curte de apel irakiană a anulat condamnarea la moarte a acestuia, pronunţată în procesul privind răpirea ziariştilor români, iar procesul din Irak va fi reluat.

24 aprilie 2008 - Mohamad Munaf este condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la zece ani de închisoare şi la plata a câte două milioane de euro celor trei jurnalişti români.

12 iunie 2008 - Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite s-a pronunţat împotriva demersului lui Mohammad Munaf, care încerca să conteste detenţia sa în Irak, unde se afla în custodia forţelor americane.

3 iulie 2008 - Ciprian Nastasiu este revocat din funcţia de procuror la structura DIICOT a Parchetului instanţei supreme, urmând să redevină procuror la Parchetul Curţii de Apel Timişoara. Trei luni mai târziu, Nastasiu demisionează din magistratură, în 2009 el devenind membru al Baroului Bucureşti.

22 septembrie 2009 - Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti de condamnare a lui Munaf la zece ani de închisoare rămâne definitivă, după ce nu a fost contestată cu recurs la instanţa supremă.

16 iulie 2010 - Mohammad Munaf este transferat în custodia irakienilor în iulie 2010, susţinea un avocat citat de presa americană.

17 martie 2011 - Ministerul Justiţiei informează că Mohammad Munaf este urmărit internaţional, după ce acesta a fost condamnat de instanţa la zece ani de detenţie pentru implicare în răpirea celor trei jurnalişti români, MJ nefiind informat de autorităţile irakiene în legătură cu achitarea acestuia.

20 aprilie 2011 - Ministrul de Externe irakian Hoshyar Zebari declară la Bucureşti că, dacă autorităţile române vor ridica problema unei eventuale extrădări a lui Mohammad Munaf, autorităţile irakiene vor coopera, astfel încât justiţia să îşi urmeze cursul.

19 iulie 2013 - Omar Hayssam este adus în România, după şapte ani de la fuga sa din ţară, şi este predat Poliţiei Române, apoi dus la Penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu". În total, Omar Hayssam are de executat 23 de ani şi patru luni de închisoare, prin contopirea pedepselor.

21 aprilie 2015 - Procurorii de la Parchetului de pe lângă ICCJ au dispus redeschiderea cercetărilor penale în cazul celor trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005, dosarul fiind deschis ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor. Acesta îi acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe copreşedintele PNL Vasile Blaga că se fac vinovaţi de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români. Pentru a putea continua cercetările penale în acest caz, procurorii PICCJ au cerut Judecătoriei Sectorului 5 confirmarea redeschiderii urmăririi penale.

28 mai 2015 - Cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă instanţa supremă, de confirmare a urmăririi penale în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak, va fi analizată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după ce Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei a decis că nu este competentă să judece cauza.

6 august 2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus retrimiterea cererii procurorilor de la Parchetul instanţei supreme de confirmare a urmăririi penale în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak la Judecătoria Sectorului 5, după ce a constatat că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială. La termenul de la instanţa supremă procurorul de şedinţă a menţionat că în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

27 august 2015 - Mohammad Munaf este adus în România şi se află în prezent în custodia Poliţiei Române.

"Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetăţeni români, se află în prezent în custodia Poliţiei Române. Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituţiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Felicit Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi celelalte instituţii din cadrul sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care şi-au adus contribuţia pe dimensiunea externă, pentru ampla operaţiune desfăşurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni şi externi. Efortul autorităţilor române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovaţi în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, în anul 2005, să îşi ispăşească pedeapsa în România, conform sentinţei judecătoreşti. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială.

Mohamad Munaf a fost localizat îm Orientul Mijlociu, în urma unei ample operaţiuni, a declarat Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig.

Ovidiu Ohanesian, unul dintre jurnaliştii răpiţi în Irak, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la aducerea în România a lui Mohammad Munaf, că felicită instituţiile statului român că în sfârşit dau dovadă că au de gând să lupte împotriva terorismului internaţional.

La rândul său, Marie Jeanne Ion a spus că este ”o zi de marcat în calendar” şi că are ”încredere în sistemul de justiţie şi în instituţiile ce asigură securitatea naţională”, adăugând: ”Justice has been served!”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, în mandatul căruia a avut loc criza ostaticilor, a scris, pe Facebook, că epopeea răpirii ziariştilor "pare să se fi terminat", adăugând că şi-a dorit mult să se întâmple aşa pentru că a tratat acest caz "ca pe un atentat la siguranţa naţională".

"Bine ai venit, Mohammad Munaf! În sfârşit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat", a spus fostul preşedinte.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici