DNA susţine că persoane din conducerea DIPI au clasificat informaţii ilegal

DNA anunţă că se fac investigaţii într-un nou dosar privind suspiciuni de corupţie la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, existând indicii că persoane din conducerea DIPI ar fi clasificat informaţii ilegal, unul dintre cei audiaţi luni fiind actualul şef al instituţiei.

1998 afișări
Imaginea articolului DNA susţine că persoane din conducerea DIPI au clasificat informaţii ilegal

DNA susţine că persoane din conducerea DIPI au clasificat informaţii ilegal

Procurorii anticorupţie instrumentează un nou dosar de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţiei, fapte ce ar fi fost comise de angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, "între care şi persoane care deţin/au deţinut funcţii de conducere în respectiva instituţie", cauza fiind disjunsă din cea în care au fost trimişi în judecată fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, şi fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Potrivit DNA, în perioada 2014 - 2015, persoane cu funcţii de conducere din cadrul DIPI ar fi aprobat mai multe rapoarte prin care ar fi fost schimbată destinaţia unor sume de bani ce erau alocate pentru cheltuieli operative ale instituţiei. Banii ar fi fost folosiţi pentru cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, necesitatea efectuării unor cheltuieli operative fiind atestată în mod fals, explică procurorii. În aceeaşi perioadă, sub pretextul efectuării unor cheltuieli operative nereale, funcţionari din cadrul DIPI şi-au însuşit sume de bani şi produse, mai precizează anchetatorii.

"Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituţiei au dispus clasificarea unor informaţii şi înregistrarea unor înscrisuri în evidenţele documentelor secrete de stat ale DIPI, deşi divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securităţii naţionale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparenţa utilizării resurselor materiale ale instituţiilor publice", explică DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susţin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, alături de fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă , Nicolae Gheorghe, "una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susţinut acuzaţiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziţia procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menţionat".

Comisarul şef Rareş Văduva, şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a mers, luni dimineaţa, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Văduva a mers la audieri însoţit de un avocat.

Rareş Văduva a preluat conducerea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă în luna februarie, după ce fostul şef DIPI, Nicolae Gheorghe, a fost pus sub urmărire penală alături de fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi de deturnare de fonduri.

Procurorii spun că Gabriel Oprea, în calitate de ministru şi ordonartor de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism de lux, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor, cei doi fiind trimişi în judecată în luna mai, alături de alte persoane.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici