FOTO Părinţii elevilor şcolii din Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, au continuat şi luni protestul

Peste 60 de părinţi ai elevilor din satul Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, au protestat şi luni în faţa Prefecturii, nemulţumiţi de faptul că şcoala îşi va pierde personalitatea juridică, cei 257 de elevi nefiind lăsaţi să participe la cursuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1691 afișări
Imaginea articolului FOTO Părinţii elevilor şcolii din Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, au continuat şi luni protestul

FOTO Părinţii elevilor şcolii din Nepos, jud. Bistriţa-Năsăud, au continuat şi luni protestul

Părinţii sunt supăraţi deoarece, începând cu anul şcolar 2017 - 2018, şcoala din localitate nu va mai avea personalitate juridică.

“Nu cerem ceva extraordinar. Facem un apel la normalitate. Normalitate însemnând o şcoală cu personalitate juridică, cu autoritate în şcoală, cu un corp didactic pe măsură nu trimis din altă parte, cu nişte fonduri ale şcolii venite prin copiii care sunt parte în şcoală, administrate de către şcoala din Nepos, cu autoritate în şcoală şi cu nu haos provocat probabil de povara de a administra încă şcoală care se desfăşoară în două corpuri. Vorbim de aproape 260 de copii. Pur şi simplu vrem să nu încercăm să reparăm ceva ce nu este stricat, ceva ce a funcţionat în condiţii extraordinare, chiar cu posibilitatea de a face anumite investiţii. Nu înţelegem interpretarea un pic abuzivă a legii, forţarea ei. Şi, de asemenea, nu înţelegem cum un ordin de ministru bate o lege. Iar avem o mică problemă aici. Vrem doar să cerem ajutorul instituţiilor abilitate să ne ajute să păstrăm ceea ce ni se pare că a fucţionat foarte bine. Ceea ce putem susţine la Nepos, şi cu date clare, este faptul că demografic stăm bine. Suntem într-un trend ascendent şi atunci ni se pare normal să păstrăm şcoala. Cred că dacă am pierde acum dreptul acesta nu s-ar mai întoarce în viitorul foarte apropiat. Atunci, însă, uzăm de toate căile legale pe care le avem, să păstrăm bun acest al satului”, a declarat, corespondetului MEDIAFAX, Marcel Buta, reprezentantul părinţilor în Consiliul de Administraţie al şcolii din Nepos.

Luni dimineaţa niciunul dintre elevii şcolii şi grădiniţei din Nepos nu au fost lăsaţi de părinţi să meargă la cursuri.

“Copiii sunt parte din protest şi nu vor merge la şcoală până nu vom primi un răspuns afirmativ am vrea”, a spus Marcel Buta.

Reprezentanţii părinţilor care au venit pentru a doua oară să protesteze în faţa Prefecturii din Bistriţa au fost primiţi de subprefectul judeţului, Terente Ciui.

"În urma depunerii petiţiei noi o să analizăm legalitatea acesteia, o să analizăm deciziile care urmează să le ia Inspectoratul Şcolar în baza legii şi în momentul în care totul este în regulă şi nu există alte soluţii, având în vedere complexitatea situaţiei de la Nepos, care este o comunitate foarte mare, mai mare decât multe comune din judeţ, o să trimitem acea petiţie şi ministerului pentru a se găsi soluţii. Sigur este devreme încă, abia la 1 septembrie se pune problema de a rămâne fără personalitate juridică, până atunci funcţionează în parametri normali”, a declarat jurnaliştilor subprefectul Terente Ciui.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin că părinţii care nu îşi trimit copiii la şcoală nu pot fi sancţionaţi, însă elevii se vor alege cu absenţe.

Vineri, aproximativ 80 de părinţi ai elevilor din satul Nepoş, comuna Feldru, au protestat în faţa Prefecturii Bistriţa-Năsăud, nemulţumiţi de faptul că şcoala îşi va pierde personalitatea juridică.

Părinţii celor peste 250 de elevi ai şcolii sunt nemulţumiţi de Ordinul Ministrului Educaţie numărul 5777, emis în luna noiembrie 2016, care impune inspectoratelor şcolare din întreaga ţară să desfiinţeze personalitatea juridică a tuturor şcolilor în care numărul copiilor este sub 300.

Conform Ordinului 577-2016 prin care s-a aprobat metodologia reţelei şcolare pentru anul 2017 - 2018, două şcoli din Bistriţa-Năsăud îşi pierd personalitatea juridică, cele din satul Nepoş şi din satul Dumitriţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici