Iohannis: DNA îşi face eficient datoria în lupta anticorupţie, a funcţionat cu motoarele turate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la bilanţul DNA, că ”datele şi cifrele din raportul de activitate reflectă, într-adevăr, faptul că DNA a funcţionat cu motoarele turate în 2014” şi că îşi face eficient datoria în lupta anticorupţie.

83 afișări
Imaginea articolului Iohannis: DNA îşi face eficient datoria în lupta anticorupţie, a funcţionat cu motoarele turate

Iohannis: DNA îşi face eficient datoria în lupta anticorupţie, a funcţionat cu motoarele turate (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Preşedintele a arătat în discursul său că un prim aspect pe care vrea să îl remarce este faptul că, de la momentul înfiinţării DNA şi până astăzi, faţa societăţii româneşti este profund schimbată.

”România anului 2015 nu mai e România anului 2005, când a fost constituit Parchetul Naţional Anticorupţie, precursorul actualei Direcţii Naţionale Anticorupţie. Zece ani la scara istoriei unui stat pot părea un termen foarte scurt. Cu toate acestea, în aceşti zece ani am fost cu toţii martorii unei importante schimbări: creşterea capacităţii instituţionale a statului de a lupta împotriva corupţiei”, a spus Iohannis.

El a precizat că în acest interval de timp, nu numai instituţiile s-au schimbat, ci şi mentalitatea oamenilor.

”La nivelul societăţii a dispărut sentimentul neputinţei şi al acceptării tacite în faţa corupţiei mici şi mari. Începutul schimbării profunde pleacă de la respingerea fenomenului corupţiei la orice nivel şi de la înţelegerea faptului că în viaţa publică nu există altă cale decât corectitudinea şi respectarea legii. Cei care se abat de la aceste principii trebuie să răspundă în faţa justiţiei. DNA, alături de toate celelalte autorităţi ale statului, îşi face în mod eficient datoria în lupta anticorupţie”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a ţinut să menţioneze că România lucrului bine făcut este o ţară în care lupta anticorupţie este o prioritate a sa, ca preşedinte, pentru că de această luptă depinde existenţa statului român.

”Deşi este o instituţie tânără, DNA şi-a câştigat, pas cu pas, un loc merituos printre cele mai bine situate instituţii în încrederea cetăţeanului. La această performanţă, recunoscută inclusiv de Comisia Europeană, au contribuit mulţi factori: o echipă de procurori şi poliţişti care îşi fac treaba cu profesionalism şi responsabilitate, un cadru legislativ adecvat, sprijinul acordat de alte autorităţi ale statului român, susţinerea din partea organismelor internaţionale, şi, nu în ultimul rând, implicarea societăţii civile”, a aprecizat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, ”datele şi cifrele din raportul de activitate reflectă, într-adevăr, faptul că DNA a funcţionat cu motoarele turate în 2014”.

”Vă felicit şi vă încurajez să mergeţi mai departe”, a transmis Iohannis, precizând că a apreciat în mod deosebit rezultatele record pe care le-a avut instituţia anul trecut, respectiv ”cel mai mare număr de dosare instrumentate într-un an, cel mai mare număr de rechizitorii şi, foarte important, cel mai mare număr de soluţii definitive de condamnare pronunţate în dosare de mare corupţie instrumentate de DNA în anii anteriori”.

”Calitatea activităţii DNA trebuie evaluată în legătură şi cu astfel de indicatori. Ei sunt cea mai bună dovadă că DNA funcţionează independent şi în conformitate cu legea. Aceste performanţe sunt rezultatul unor eforturi deosebite, pentru care vă mulţumesc”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici