Ministrul Sănătăţii: Unele din problemele de la Floreasca sunt grave. Probabil o decizie vom lua joi

Vlad Voiculescu a declarat miercuri seara, după discuţiile pe care le-a avut cu medicii care şi-au dat demisia de la Spitalul Floreasca, că unele dintre problemele de la Spitalul Floreasca sunt cu adevărat grave, precizând că, cel mai probabil, joi se va lua o decizie pentru rezolvarea crizei.

2829 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii: Unele din problemele de la Floreasca sunt grave. Probabil o decizie vom lua joi

Ministrul Sănătăţii: Unele din problemele de la Floreasca sunt grave. Probabil o decizie vom lua joi (Imagine: Marian Ilie/Mediafax Foto)

"O parte din probleme sunt cu adevărat grave, probabil mâine vom avea o decizie. Sunt două tipuri de probleme, unele obiective şi altele de natură subiectivă, de modul în care funcţionează un colectiv. Înţeleg că au fost probleme cu anumite medicamente, dar am înţeles că acele probleme au fost rezolvate între timp. Era vorba de probleme de aprovizionare pentru un termen scurt, vorbim mai degrabă de probleme contabile şi de probleme majore de comunicare. Sunt problemele sistemului sanitar, prea puţini medici, mult prea mult de lucru. Discuţiile de până acum nu au mers în direcţia bună, cred că problemele de comunicare au dus la problema asta. Ce vă pot spune e că spitalul are o importanţă strategică pentru noi şi sperăm să se rezolve cat mai curând problemele", a declarat Vlad Voiculescu după ce s-a întâlnit cu nouă dintre medicii care şi-au dat miercuri demisia.

La discuţii a participat şi Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.

"Am dat curs invitaţiei domnului ministru al Sănătăţii de a participa la această şedinţă, în primul rând, de informare. Domnia sa ne+a cerut anumite precizări legate de evenimentele care s-au petrecut de la ultima noastră întâlnire de la Ministerul Sănătăţii şi până astăzi. L-am informat atât verbal cât şi cu documente. A vrut să afle multe amănunte despre activitatea noastră şi despre motivele care au stat la baza deciziei majorităţii colegilor mei, urmând ca, din câte ne-a spus, ziua următoare să aibă o discuţie şi cu managerul spitalului şi în urma acestor discuţii va putea să ia o decizie", a declarat Bogdan Opriţa după întâlnire.

"Ceilalţi colegi care nu şi-au putut da demisiile astăzi, o vor face mâine. Vor veni şi demisiile din parte asistenţilor. Proporţia cred ca este spre nouăzeci şi ceva la sută. Ministrul a vrut să afle nişte date în plus şi a vrut să vada ce anume s-a rezolvat şi ce nu. I-am spus cum au evoluat lucrurile după celelalte discuţii, adică în rău", a declarat medicul Gabriela Bratosin.

"Dumneavoastră ce aţi face cand 90% din personalul pe care îl ai nu mai este în activitate? Este evident că în acel moment activitatea nu mai poate să se desfăşoare la niciun parametru. Departamentul nostru are în momentul de faţă un număr de 33 de posturi ocupate la care nu ni s-a aprobate scoaterea la concurs pentru a suplimenta numărul acestor posturi. Până la luarea unei decizii, dacă managerul spitalului va aproba preavizul, îşi vor desfăşura activitatea, dacă nu, în momentul doi vor pleca", a mai spus Bogdan Opriţa.

Pentru rezolvarea problemei, doctorii au solicitat demisia sau demiterea managerului Sorin Păun.

"Demisia sau demiterea managerului ar fi cea care ne-ar mulţumi. astăzi am fost primul care mi-am dat demisia. am fost în birou la domnul manager, m-a dat pe uşă afară", a spus un al medic.

La ora transmiterii ştirii, la sediul ministrului era loc o discuţie între ministrul Sănătăţii şi managerul Spitalului Floreasca, Sorin Păun.

17 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, care lucrează la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD, şi-au dat demisia miercuri pe motiv că sunt trataţi într-un mod nedemn şi abuziv de către managerul interimar Sorin Păun. Demisiile au fost depuse după ce au apărut spaţiul public înregistrări audio în care Sorin Păun i-ar fi înjurat pe medici. Doctorul Păun a fost numit manager interimar în aprilie, după ce fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, i-a cerut demisia managerului Nicuşor Louchi, după ce a vizitat pe neaşteptate unitatea de arşi de la Floreasca, care nu era încă funcţională la vremea aceea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici